Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

Se afișează postările cu eticheta 5G. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 5G. Afișați toate postările

23 noiembrie, 2020

Lumea ca o ceapă



Introducere


Presupun că fiecare om are modul său de a vedea lumea și cu siguranță fiecare din noi a avut momente când s-a gândit în felul său cum vede lumea.

Dar cel mai important este cum văd lumea diferite categorii de oameni. În funție de educație, mediul lor social în care trăiesc, dar și de profesia pe care o au pesrspectivele lor asupra lumii sunt diferite.

Poate că de multe ori suntem copleșiți de complexitatea a tot ceea ce ne înconjoară, poate că mintea noastră sau cunoștințele noastre ne descurajează și la un moment dat abandonăm ideea de a cunoaște cât mai mult. Nu ar trebui să simțim însă regret sau rușine față de ceilalți sau poate de noi înșine. Trebuie să știm că există o categorie de oameni care nu obosește niciodată și își dedică viața cunosșterii și înțelegerii tainelor celor mai adânci ale lumii: oamenii de știință, iar dintre aceștia cei care cercetează cel mai mult toate legile după care aceasta funcționează sunt nimeni alții decât fizicienii.

Bine, o să îmi spuneți, dar și filosofii sunt interesați de lume și vor să o înțeleagă. Da, e adevărat, însă aceștia pot spune orice, pot avea o perspectivă asupra lumii, în general sau asupra unor aspecte ale vieții, dar le lipsește ceva: rigurozitatea unor experimente științifice ce sunt ancorate în concret și care demonstrează lucrurile într-un mod pragmatic. Ca filosof poți divaga, bine nu în mod irațional nu mă înțelegeți greșit, nu am spus că o poți lua pe arătură, dar ca om de știință nu îți poți cu siguranță permite luxul să emiți alte idei, decât cele ce rezultă din experimente sau modele matematice.

Eu și lumea ca foile de ceapă


Poate suntenți curioși care a fost lucrul care m-a determinat să abordez acest subiect. Simplu: eu sunt un mare fan, aș putea spune, al lui Cristian Presură, un fizcian și cercetător foarte popular al mediului online. Ceea ce trebuie să știți însă este că nu sunt și un fan la fizicii. Am mai povestit despre el într-un articol.

Cristian Presură


Din momentul în care l-am descoperit îi urmăresc activitatea și trebuie să recunosc faptul că nu am reușit chiar mereu să înțeleg toate lucrurile prezentate în video-urile sale, dar chiar și așa acest om este cu adevărat fascinant. Mi-am dorit și chiar destul de mult să îi iau un interviu aici, dar din cauza faptului că este foarte ocupat și nu are timp a refuzat. Dar trebuie să știți un lucru. Nu mă las descurajat deloc de refuzul lui, ci din contră, mi-am propus un lucru foarte interesant și motivant pentru mine: să găsesc singur răspunsurile la întrebările pe care mi-aș fi dorit să i le pun. Nu vreau ca acest lucru să fie perceput greșit și să înțelegi că aș vrea să mă laud, ci să vă motiveze și pe voi să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți cu adevărat!

Atunci când am conceput o schiță pentru întrebările pentru interviu, o prietenă virtuală, bloggeriță și ea mi-a sugerat una din ele: "Cum se vede lumea prin ochii unui fizician?" 

Ce spuneam mai devreme: că voi încerca să aflu niște răspunsuri și am rămas plăcut surprins când la această întrebare pe care eu unul, deși nu este a mea, o consider una din cele mai interesante, răspunsul chiar l-am aflat.

Dar vreau să vă țin un pic în suspans și să nu vi-l dau imediat. De ce? Veți înțelege un pic mai încolo.

Eu trebuie să recunosc spre rușinea mea că nu sunt un om care să fie prea bun prieten cu o carte, adică nu prea îmi place să citesc, dar paradoxal nu mă consider un om incult. Chiar am ceva cultură generală și acest lucru l-am testat urmărind emisiunile concurs de la TV și am știut să răspund la multe din întrebări. 

S-a întâmplat însă un lucru: pentru prima dată în viața mea cineva, fără a-și propune acest lucru m-a determinat să cumpăr o carte de bună voie. Este vorba chiar de Cristian Presură. Da, în afară de cărțile din facultate, de care am avut nevoie, eu personal nu am cumpărat niciuna până acum. Am evident cărți destule și din diverse domenii în biblioteca părinților, dar nu prea m-au atras. Este fascinant că un personaj din mediul online, mediu despre care unii ar că petrecera timpului aici descurajează cititul m-a determinat tocmai să citesc. Da,ideea despre lume și foile de ceapă vine de la acest om. Cartea pe care eu am cumpărat-o și în care este expusă această concepție se numește " Care e diferența dintre un copil și un laptop - o călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe" . Deczia de a o scrie a pornit de la un interviu pe care Cristian Presură l-a acordat la Hotnews și unde a făcut o afirmație șocantă la prima vedere, prin care doar în aparență, ar rezulta faptul că nu este nici o diferență între un copil și un laptop. Această afirmație a fost scoasă din context și folosită ca armă politică împotriva USR. Am avut deasemenea plăcuta surpriză ca în acel interviu să găsesc inclusiv ideea cu foile de ceapă.  

Dar ce spune mai precis în carte Cristian Presură: " Iar în fizică, ceea ce știm azi e o colecție de teorii (gravitație, teoria relativității etc.) care se așază unele peste altele ca foile de ceapă. Dacă la liceu înveți teoria gravitației lui Newton, la facultate descoperi că ea este o aproximație  a unei teorii și mai profunde: teoria relativității lui Einstein. Foaia de ceapă s-a dat la o parte scoțând la iveală o alta. De aceea, realitatea este un fel de "ceapă" care își scoate la iveală "foile" (teoriile), rând pe rând."  

Da, chiar e plăcut să citești, și vă recomand cartea, chiar dacă din motive evidente am ales  fragmentul de mai sus și acum îmi vin în minte vorbele lui Virgil Ianțu: "Puneți mâna pe carte că nu urzică!" Să știți că are dreptate.

Și dacă un fizician înțelege detaliat fiecare foaie de ceapă, cu toate că niciunul nu a ajuns încă la esență din punctul meu de vedere fiecare din noi în funcție de capacitățile sale a înțeles câte ceva, pentru că la rândul său le-a tot dat la o parte foile. Doar că unii au trecut poate superficial, cel puțin ca mine la liceu prin mecanica newtoniană, electromagnetism, fizică atomică și chiar ceva elemente de teorie a relativității și chiar atunci am auzit pentru prima oară conceptul de fizică cuantică. Numai că am avut o profesoară care dacă nu învățai pe derost formulele predate în ora trecută și trebuia să te asculte și nu le știai luai nota 3. Așa că poate și acesta a fost un motiv de descurajare. Contează foarte mult și profesorul. Eu chiar l-am întrebat pe Cristian Presură într-un comentariu la o postare a sa, dacă și-ar dori să fie profesor și răspunsul a fost afirmativ și aceasta fiind una din întrebările ce le-aș fi pus în interviu și nu ar fi fost deloc întâmplător. Poate dacă elevii ar avea un profesor ca el ar iubi fizica, mai mult sau mai puțin. La mine nu a fost să fie, dar acum, timpul această mărime fizică determinantă a vieții noastre nu mai poate fi dat înapoi. 

Așa că din punctul meu de vedere sunt pe aceeași lungime de undă cu modul său de a vedea lumea, chiar dacă din motivele menționate eu sunt un superficial. Și încă ceva: Presură mai vorbește în cartea de determinism, acel curent filosofic care afirmă că totul este o înșiruire de cauze și efecte. În cazul meu pot spune așa : a fost interviul de la Hotnews, apoi manipularea și scoaterea afirmației din context, decizia de a scrie cartea, combinată cu restul activităților de pe Internet, ceea ce a dus în final la decizia mea de a o cumpăra și scrierea acestui articol. E cu adevărat fascinant și vine să îmi întărească ideea pe care o aveam de mult. Un lucru ce poate părea neînsemnat poate cauza o reacție în lanț și să genereze efecte pe care este chiar imposibil să le anticipezi.

Aș mai menționa însă un aspect foarte important. Din "foile"  de ceapă ale fizicii cea a electromagnetismului totuși m-a atras cumva. Am înțeles destul destul de multe despre radiații electromagnetice, frecvențe, lungimi de undă. Și chiar dacă nu am mers atât de departe încât să am cunoștințe destul de multe din domeniul electronicii, totuși tehnnologia mă pasionează. Deaceea înțeleg și foarte bine că nu e nici un pericol sau este unul foarte redus în ceea ce privește tehnologia 5G.

Cuvânt de încheiere


În încheiere aș mai spune că știu cum vedeți voi lumea, dar vă îndemn să faceți următorul lucru: luați o ceapă și desfaceți foaie cu foaie, poate vă convingeți că acesta este cel mai bun mod de a o vedea și voi!




Pagina principală



31 mai, 2020

Fizica cu Cristian Presură

Sursă foto: https://www.facebook.com/stiintaclub/

Nu mi-a prea plăcut fizica, nici în școală și nici mai târziu. Nu pot spune că am urât această știință, dar sigur nu a făcut parte din domeniile mele de interes.

Un profesor bun și dedicat poate să își atragă elevii să îndrăgească materia pe care o predă, dar din păcate nu acest lucru nu se poate spune și despre profesoara mea din liceu, care ne făcea să așteptăm cu frică această oră. Și nu pentru că ar fi fost o fire dificilă. Chiar avea o vorbă: "Dacă nu ați învățat, nu vă bat, nu vă înjur, dar am catalogul" .Dacă era rândul tău să răspunzi și nu știai bine vreo formulă predată la ora de dinainte, nu avea prea multă rădare și te trezeai frumușel cu o notă de 3. Am avut și eu note din astea, dar mă ambiționam câteodată să iau chiar note bune. Nu mă lăsam eu așa cu una cu două. Nu am luat nici o notă de 10, dar odată chiar era să se întâmple când am fost scos la tablă să rezolv o problemă, dar de emoții m-am încurcat la un calcul așa că am luat 9.

Totuși există o parte a fizicii care m-a fascinat nu la nivelul acela de ascrie formule și de a rezolva probleme din acelea complicate, ci pentru că m-a atras să știu cum funcționează aparatele de radio, sau telefoanele mobile.

Citeam de pe unde puteam despre unde radio, frecvențe și  spectrul electromagnetic. Ba chiar și acum odată cu oportunitatea dată de existența Internetului fac asta.

Astăzi se vorbește foarte mult despre tehnologia 5G și sunt de-a dreptul enervat că mulți care nu au nici măcar minime cunoștințe în domeniul electromagnetismului își dau cu părerea lăsându-se influențați. I-aș trimite la profa mea de fizică să le dea un 3, evident că nu în catalog, dar măcăr să le spună că ar merita așa o notă. Acum bine, nu știu dacă mai trăiește că era destul de în vârstă și au trecut ceva ani de atunci. 

Din fericire există și oameni care reușesc să te captiveze, să te facă să-i urmărești chiar dacă vorbesc de un domeniu de care nu ești pasionat. Unul dintre aceștia este Cristian Presură, printre altele și susținător al tehnologiei 5G, nu unul înfocat, dar care totuși a reușit să o explice destul de bine . 

Poate că mulți au fost șocați și revoltați despre acea discuție și comparația copil/laptop, dar acest lucru a fost scos din context și expliact ulterior de acesta. Omul chiar are 3 copii și cum îl percep eu, nu cred că nu ar suferi, dacă doamne ferește ei ar păți ceva. 

Modul în care explică te captivează și are ceva ce din punctul meu de vedere merită apreciat. A reușit să aducă știința pe Facebook și Youtube, lucru rar printre "vulpițe", maneliști, 5gang, Abi talent și alții.

Și da, consider că este bine că prin el copiii au acces și la altfel de conținut. Dacă există și părinți care cites acest articol i-aș încuraja să le spună să urmărească acest canal. S-a vorbit mult despre cum se descurcă profesorii, forțați de pandemie să facă școală online. Presură oficial nu este profesor (ci este cercetător la Philips în Olanda), dar sunt convins că dacă alții ar adopta metodele lui ar face elevii să își dorească să învețe. Sunt convins că dacă el ar fi predat s-ar fi descurcat de minune în această situație. Stilul său prietenos și uneori  ușor comic, nu are cum să nu te atragă.

Cristian Presură este autorul a două cărți: Fizica Povestită și O călătorie prin univers Astrofizica Povestită (le vedeți în poza de la începutul articolului), cea de-a doua fiind adresată și copiilor.

Pagina sa de Facebook este: Fizica cu Cristian Presură - canal Youtube , iar canalul său de Youtube este Fizica cu Cristian Presură



12 mai, 2020

5 minciuni despre 5G


În ultima vreme circulă mai ales pe rețelele de socializare tot mai multe postări, care mai de care din surse obscure și în consecință total lipsite de credibilitate pentru oamenii care au cât de cât ceva cultură generală și cunoștințe cât de cât în domeniul fizicii. Și da, aici mă refer la mult controversata tehnologie 5G.

Degeaba există oameni, cum ar fi deja reputatul cercetător Cristian Presură cunoscut în mediul online, care au demontat cu argumente solide aceste teorii. Totuși de multe ori sunt nedumerit: să mă mir sau să nu, într-o țară în care Vulpița ajunge pe primul loc în trending pe Youtube în condițiile în care un asemenea cercetător nu face prea multe vizualizări?

Paradoxal e că tocmai tehnologia este cea care îi face pe oamenii ignoranți și cu un grad scăzut de cultură îi face să ajungă foarte cunoscuți.

Totuși am propus să nu mă mir: în țări ca Marea Britanie unii au dat foc la antenele 5G. Din păcate, lipsa de sine scăzută a românului pentru propria țară face să prindă pseudoargumentul acela că dacă în Marea Britanie s-a întâmpla asta, păi atunci noi de ce ar trebui să acceptăm? Ne-au găsit pe noi proști să ne iradieze.

Dar haideți să vedem care sunt cele 5 minciuni pe care le tot spun adepții teoriei  conspirației:

1. Antenele 5G cauzează cancer. 

Să fie clar, pentru ca o radiație să fie periculoasă și nu o spun eu ci fizicienii, trebuie să aibă 2 caracteristici: frecvență mare și putere mare.

Din punct de vedere al frecvenței radiațile se împart în ioniozante și neionizante: o antenă 5G folosesțe frecvențe de câțiva zeci de Gigahertzi. Radiațiile gama, ionizante pot ajunge la ordinul de zeci de milioane de gigahertzi și au capacitatea de de a smulge electroni din atomi alterând deci substanțele din care suntem alcătuiți și inclusiv la distrugerea ADN-ului.

Din punct de vedere al puterii o frecvență fie și neionizantă devine periculoasă dacă acesata este foarte mare. Antenele 5G funcționează la puteri mici, din câte am înțeles sub 1 Watt.

Singurul efect al radiației neionizante este cel termic, adică generează căldură, pe acest principu funncționând cuptorul cu microunde, dar acesta are nevoie de putere mare pentru ca efectul termic să fie sesizabil , mai exact să încălzească mâncarea.

La fel și becul clasic cu filament, radiază energie luminoasă,  care este mai mare atât din punct de vedere al frecvenței cât și al puterii( 40, 60, sau 100 W). Deci dacă o antenă 5G ar fi periculoasă, un bec cu atât mai mult.

2. 5G face parte dintr-un plan, împreună cu vaccinarea obligatorie și implantarea de chip-uri pentru controlul populației prin manipularea de la distanță a acțiunilor oamenilor.

În realitate latența (întârzierea) mică la transmiterea datelor permite folosirea acestei tehnologii în diverse aplicații unde este necesar ca datele să se transmită între dispozitive fără întârzieri.

3.Este creat pentru a ne spiona

Dacă cineva ar fi vrut cu adevărat acest lucru tehnologia actuală este suficientă, iar trebuie recunoscut că mai mult sau mai puțin, într-un fel marile companii IT o fac deja. În plus dacă s-ar dori cu adevărat nu ar mai exista legi de protejare a datelor cu caracter personal.

4. Tehnlogia este provocatoare de coronavirus

Aceasta este evident o prostie, un virus nu poate fi creat sau modificat prin niște unde. Ba mai mult o radiație puternică neionizantă ce am stabilit deja că generează căldură, nu i-ar face bine, dar acest lucru nu se întâmplă datorită puterii mici a unei antene.

5. Omoară păsările și albinele. 

Nu este adevărat, așa cum nu este dăunător pentru oameni, nici alte vietăți nu sunt puse în pericol. Există temerea că omorârea albinelor ar fi foarte gravă pentru noi toți, iar acest lucru chiar este adevărat, dar sigur nu 5G le omoară. Ba chiar dacă veți căuta s-a dovedit că acest lucru a fost un fake news.

În încheiere, fie că v-a plăcut fizica la școală, fie nu am plăcerea să vă invit să descoperiți canalul de Youtube a lui Cristian Presură:



Și da, nici mie nu mi-a plăcut, dar acest lucru ține și de profesorii pe care îi ai. Presură nu este profesor, dar dacă ar fi cu siguranță copiii ar învăța cu drag.

12 aprilie, 2020

5G-ul și teoriile conspirației


Sursă foto: Zona IT

Avansul tehnologic - sursă pentru teoria conspirației

Știința a fost, este și va fi întotdeauna cheia progresului oricărei societăți. Fără știință, care să descopere mai întâi curentul electric, pentru ca mai apoi să fie folosit ca sursă pentru funcționarea tutoror calculatoarelor electronice, fără dezvoltarea rețelor de telecomunicații care să ducă apoi la punerea bazei și a dezvoltării Internetului astăzi voi, de exemplu nu ați fi putut citi vreun articol de al meu, pentru simplul fapt că eu nu aș fi avut unde scrie.

Întotdeauna au existat 2 categorii de oameni:

1. Cei care au așteptat cu mare entuziasm avansul tehnlogic, pentru ca viața lor să devină mai ușoară, au căutat mereu să aibă cele mai recente gadget-uri, chiar dacă acest lucru pentru unii dintre ei a fost mai greu deoarece o tehnologie nouă este scumpă și acest lucru presupune un efort finaciar considerabil. Evident că printre ei există și snobi, mai ales în cazul românilor, care fac asta nu dintr-o convingere personală ci pentru că vor să demonstreze că sunt la modă, că au valoare (că la noi sunt și maneliști) sau pur și simplu vor să nu pară înapoiați în fața rudelor sau a prietenilor.

2. Cei care cred și sunt induși în eroare de manipulatori, mai ales atunci când vine vorba de lideri religioși sau reprezentați ai cultelor( mai ales cele creștine). 

De multe ori, reprezentanții Bisericii au fost un factor negativ pentru progres și pornind de la anumite adevăruri și raționamente chiar destul de bine fundamentate au alimentat teama oamenilor față de necunoscut. Tot ceea ce este nou îți creează totuși mai mult sau puțin un sentiment de teamă, care de destul de mulți din noi este învinsă, însă de alții nu.

Având la bază după cum am spus totuși niște argumente, niște păreri din care unele chiar mai mult sau mai puțin avizate, ei au reuțit să facă un lucru pe care toți îl cunoaștem sub denumirea de manipulare.Veți remarca acest lucru dacă vă veți face timp să le citiți, chiar și din pură curiozitate. Manipularea este folosită cu succes și în politică, religie, marketing. A și acum cu siguranță veți spune păi da vezi și cei care oferă diverse servicii manipulează! Da, dar o afacere este afacere și are ca scop atragerea clienților pentru a obține, dar asta nu înseamnă că trebuie să cădem în cealaltă extremă și să considerăm că tot ce ni se oferă este malefic.

Totuși nu aș vrea să fiu nedrept nici față de Biserică, deoarece cândva, trebuie să recunoaștem aceasta a avut rolul ei în promovarea culturii, au exisat vremuri în care oamenii cunoscători de carte erau învățați și educați de preoți, iar școlile funcționau pe lângă biserici. Aș fi total ipocrit să nu menționez acest aspect.

Tot ce trebuie să știți că acele teorii despre care vorbim sunt doar verosimile și nu adevărate și nu trebuie să ne mire faptul că au mulți adepți. Mai mult decât atât, dacă există un număr destul de mare de oameni care suțin o idee și vin de fiecare cu argumente, chiar și unii din cei care la început se îndoiau de teoriile lor încep să își pună întrebarea dacă nu cumva chiar este ceva adevărat la acestea. Este un efect psihologic pe care susținătorii teoriilor îl cunosc foarte bine. Mai mult decât, dacă încerci să ai o discuție aceștia au vorbele la ei și a duce cu ei o muncă de convingere este extrem de greu sau chiar inutil.

O altă problemă care trebuie adusă în discuție este că noi toți preferăm să credem în povești. Avem mai mult sau mai puțin înclinația spre fabulație, iar cu cât înțelegem mai puțin, cu cât cunoaștem mai puțin, acceptăm mai mult o poveste decât o explicație pragmatică, științifică a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Așa se ajunge la ideea că lumea e condusă din umbră de niște organizații oculte, cum ar fi Masoneria sau Iluminati. Sunt destui care consideră că cineva e în spate și că are un plan bine pus la punct și că guvernele nu sunt decât niște marionete.

Dacă e să luăm etimologic ocult înseamnă ascuns. Atunci personal nu am putut să nu mă întreb: dacă este ascuns cum de știm noi atât de multe despre ei și despre planurile lor? Voi v-ați pus vreodată această întrebare?

Deasemenea vorbeam despre noțiunile de adevărat și verosimil. Mai mult decât atât însuși conceptul de teorie este ceva care nu este bătut în cuie, nu este un adevăr absolut și incontestabil.
Iată definiția cuvântului verosimil așa cum am stabilt deja că este o teorie a conspirației.  Verosimil -definiție

Deci dacă vorbim de ceva care doar pare real, nu trebuie să ne încredem în acel lucru. De foarte multe ori asemenea teorii, răspândite în mod paradoxal cu ajutorul tehnologiei, adică pe înțelesul tuturor folosind tocmai tehnologia împotriva căreia adepții lor se luptă, au surse obscure, neoficiale și care de cele mai multe ori răspândesc ceea ce numim fake news, sau pe românește știri false.Tot paradoxal tehnologia facilitează răspândirea acestora. Există chiar și o comunitate care militează împotriva 5G

"Conspirația" 5G


1.Evoluția telefoniei mobile

Apariția telefoanelor mobile a însemnat un salt uriaș pentru comunicarea interpersonală și a adăugat elementul de mobilitate. Însă până la telefoanele inteligente de astăzi autrebuit să treacem prin mai multe etape de dezvoltare a acestora:

1. Telefoane de primă generație cu care se puteau efectua doar apeluri telefonice - denumită astăzi 1G ( abreviere de la first generation), prin care puteai efectua apeluri telefonice și atât.

2. 2G( second generation) - rețele mobile ce permit atât apeluri cât și SMS-uri, dar pentru prima chiar și acces la Internet. Diferența fundamentală dintre 1G și 2G care a făcut posibilă transmisia datelor este că prima generație folosea semnal analogic, iar cea de-a doua folosea deja un semnal digital.

3. Rețele 3G ( third generation) sau a treia generație de rețele mobile au reprezentat fără urmă de îndoială pasul decisiv spre a a aduce accesul la Internet în buzunarul tău, pe lângă apelul video și mesaje multimedia. Dacă unii dintre voi vă mai aduceți aminte au existat acele MMS-uri, care au și dispărut pentru faptul că nu prea au fost populare. Nici nu este de mirare, apariția diverselor aplicații de chat, printre care și MIRC și mai târziu Yahoo Meesenger nu prea făceau ca acestea să fie prea interesante, plus că trimiterea unui asemenea mesaj costa mai mult decât trimiterea unui SMS.

4. Rețele 4G ( fourth generation)

Dezvoltarea internetului, a calculatoarelor, tabeletelor și telefoanelor mobile precum și a aplicațiilor ce rulează pe acestea au dus în mod inevitabil la nevoia ca și schimbul de date să poată fi realizat la viteze mult superioare. Astfel că era nevoie rapidă de apariția rețelor de tip 4G, care să îți permită să ai acces la conținut video de înaltă calitate, să poți trimite fișiere mari prin e-mail și în același timp să beneficiezi de mobilitate. Acum este momentul în care tehnolgia mobilă devine un competitor serios pentru rețele de fibră optică de mare viteză. Chiar și existența rețelelor Wi-fi prin routerele wirless nu te făcea decât să ai mobilitate pe o zonă limitată.

5. Și în final ajungem și la rețele de a cincea generație 5G - inamicul public nr.1 al zilelor noastre.



Este evident că Intenet-ul a ajuns să însemne cu mult mai mult decât viteză la Internet și mobiltate. Astăzi visăm ca toate dispozitivele din jurul nostru să fie inteligente și acest lucru este la un pas de a deveni realitate, să avem o viață high-tech.

Pe lângă vitezele superioare, 5G-ul din ceea ce m-am documentat eu și o puteți face și voi separat, are și o latență mult mai mică. Ceea ce înseamnă că se reduce foarte mult timp întârzierea mai ales în ceea ce privește partea de comunicare în timp real. Acest lucru permite folosirea rețelelor 5G și în alte scopuri cum ar fi dirijarea semafoarelor din intersecții sau efectuarea de operații chirurgicale de la distanță cu ajutorul brațelor robotice.

De unde frica de 5G?

Cei care sunt împotriva acestei tehnologii acționează pe 2 planuri:

1. Conceptul de radiație

Cuvântul radiație provoacă pentru mulți oameni, o repulsie datorită asocierii greșite cu radiațiile nucleare. Acest lucru pentru cei mai mulți nu au cunoștințe elementare de fizică nu știu de exemplu că radiațiile electromagnetice sunt din punct de vedere al periculizății de 2 feluri:
  1. radiații ionizante
  2. radiații neionizante.
Dar ce este radiția în primul rând? Păi pe înțelesul tuturor orice emisie de energie a unui corp. Adică și un bec și soarele radiază, sau dacă vreți împrăștie lumină. La fel și o antenă de radio sau televiziune radiază semnal cu ajutorul căruia sunt transmise emisiunile postului radio sau TV. Chiar și un cablu electric, ce alimentează toate aparatele și dispozitivele din casa noastră radiază. 

Radiația electromagnetică se transmite sub formă de unde electromagnetice ce reprezintă oscilația câmpurilor electrice și magnetice între ele în planuri perpendiculare( adică formează un unghi de 90 de grade, un ughi drept). Cei care au învățat bine la fizcă știu despre ce anume vorbesc. Cei care nu pot căuta deasemenea fie cărți de fizică, fie pe Internet și se vor convinge, Îmi pare rău, dar pentru a fi mai convingător trebuie să vă trimit "înapoi la școală", iar dacă profesorul de fizică nu a reușit la timpul lui să vă învețe mai aveți o șansă.

Una din mărimile fizice ce caracterizează undele electromagnetice o reprezintă frecvența. Cu siguranță concepul de frecvență vă este cunoscut de la aparatele de radio fie acelea pe care le aveți în casă fie cele de la mașină, sau aplicația de radio de la telefon. Posturile anunță uneori frecvența pe care emit. 

Dar ce este frecvența? Păi ca să înțelegeți: spuneam că în cazul radiaței magnetice câmpurile electrice și magnetice oscilează între ele. Numărul de astfel de oscilații într-o secundă reprezintă frecvența undei.

Ceea ce trebuie știut pentru a lămuri odată pentru totdeauna problema aceasta a radiaților este care radiații sunt periculoase și care nu.

Totul ține de frecvență, iar unitatea de măsură a acestei este Hertzul. Un hertz(Hz) reprezintă o oscilație electromagnetică pe secundă.

Undele radio au valori de la câțiva Kilohertzi ( 1 Kilohertz = 1000 de Hertzi) până la câteva sute de Megahertzi (1 Megahertz = 1 milion de hertzi).

Undele folosite în telecomunicațiile mobile sunt din categoria microundelor și pornesc de la câțiva Gigahertzi la zeci de Gigahertzi ( 1 Gigahertz = 1 miliard de Hertzi).

Pentru a înțelege undele electromagnetice trebuie să le asociem cu acelea produse de o pitră aruncată într-un lac. O altă unitate de măsură a undelor este lugimea de undă. Aceasta reprezintă distanța dintre punctele de amplitudine maximă a 2 oscilații. Cu cât frecvența este mai mare în consecință lungimea de undă este mai mică.

Mai multe despre lungimea de undă citiți aici

Iată mai jos o reprezentare a spectrului electromagnetic.


Acum întrebarea care apare este: opa deci microunde? Adică fix acelea care sunt folosite de cuptoarele cu microunde? Da, exact acelea. Păi și spui că nu sunt dăunătoare, așa e? 

Trebuie să vă spun că toate antenele de telefonie utilzează microunde de la 1G la 4G deja, dar puterea acestora este mult mai mică decât în cuptoarele cu microunde, în pus într-un cuptor cu microunde radiația este concentrată pentru a fi eficientă. Microundele produc căldură nimic mai mult. Adică agită moleculele de apă din alimente și acestea ciocnindu-se produc căldură. Da iar vă trimit la școală, prin ciocnire se dagajă căldură. 

Știați că deja aveți în jurul vostru microunde radiate de routerele voastre wireless care funcționează pe frecvența de 2,4 GHz sau 5 Ghz? Dacă nu aflați acum. 

Antenele 5G vor funcționa la frecvențe de la câțiva GHz la câțiva zeci de GHz. 

Spuneam că radiațiile sunt ionizante și neionizante. Fizicienii au calculat că o radiație ionizantă trebuie să aibă cel puțin 3 milioane de GHz, iar câțiva zeci de GHz sunt cu mult sub acest prag.

Limita dintre radiațile ionizante și cele neionizante o reprezintă radiațile ultraviolete(UV). Deaceea este necesar să nu vă expuneți foarte mult la ele de exemplu atunci când mergeți la mare și stați la plajă. Oricât ați folosi creme de protecție și indiferent de factorul de protecție al acestora, cea mai bună modalitate de a evita problemele este măsura.

Și lumina vizibilă este o radiație electromagnetică. Și soarele radiază...lumină, dar și radiații UV despre care tocmai v-am spus. Ele se numesc ultraviolete, deoarece au o frecvență superioară luminii violete din spectrul solar.

Peste radiațiile UV sunt razele X și apoi radiațiile Gama. Razele X sunt folosite în medicină pentru realizarea de radiografii. Ele chiar sunt radiații ionizante.

Dar ce este o radiație ionizantă? Este cea care are capacitatea de a smulge electroni din atomi și deci duce la degradarea substanțelor din sunt alcătuite celulele și la alterarea ADN-ului. Cele mai periculoase sunt radiațiile Gama care sunt radiații nucleare și au cea mai mare frecvență din spectrul electromagnetic.

Deci am stabilit din punct de vedere al frecvenței 5G e OK, este o radiație neionizantă. Ca să ne "prăjească" așa cum spun unii o antenă ar trebui să aibă o putere foarte mare, dar spre deosebire de cuptorul cu microunde puterea unei antene e foarte mică.

Riscul de cancer de la 5G este extrem de redus și conform studiilor este încadrat la categoria posibil cancerigen ,ca risc util. Tot un risc util 

Dacă eu nu v-am convins vă recomand explicațiile fizicianului Cristian Presură.





2. Controlul populației

O a doua temere a conspiraționiștilor este că prin tehnlogia 5G va duce la controlul populației prin microchipurile ce urmează încurând a fi implantate oamenilor ce ar urma să ia locul actelor de identitate.

5G nu a venit decât să accentueze discuția despre subiectul chipurilor și Noua Ordine Mondială

O altă idee falsă pe care am văzut-o vehiculată este că există sateliți 5G care ne vor urmări. 5G nu are nici o legătură cu transmisia prin sateliți. Antenele 5G sunt exclusiv terestre și au o putere mult mai mică  decât tehnologiile anterioare și o rază de acțiune limitată la câteva sute de metri, deaccea ele vor fi mult mai numeroase pentru aputea acoperi zone mai mari.

Nimeni nu poate aduce dovezi concludente că vom fi controlați toatl prin această tehnologie, dar discuțiile rămân deschise.

5G și COVID-19

O altă teorie a conspirației legată de 5G este că ar fi în legătură cu răspândirea noului tip de coronavirus.

Această teorie  este demontaă de asemenea de Cristian Presură în următorul video:




Concluzii 

1. Rețeaua 5G NU este în principiu periculoasă pentru sănătate
2. Nu există o legătură între 5G și noul coronavirus
3. Controlul total prin 5G este doar o speculație

***

În încheiere vreau să vă fac niște recomndări de canale de Youtube ce au abordat subiectul 5G:


Zona IT - de pe site-ul Zona IT am preluat fotografia de la începutul articolului.