Introducere
Presupun că fiecare om are modul său de a vedea lumea și cu siguranță fiecare din noi a avut momente când s-a gândit în felul său cum vede lumea.
Dar cel mai important este cum văd lumea diferite categorii de oameni. În funție de educație, mediul lor social în care trăiesc, dar și de profesia pe care o au pesrspectivele lor asupra lumii sunt diferite.
Poate că de multe ori suntem copleșiți de complexitatea a tot ceea ce ne înconjoară, poate că mintea noastră sau cunoștințele noastre ne descurajează și la un moment dat abandonăm ideea de a cunoaște cât mai mult. Nu ar trebui să simțim însă regret sau rușine față de ceilalți sau poate de noi înșine. Trebuie să știm că există o categorie de oameni care nu obosește niciodată și își dedică viața cunosșterii și înțelegerii tainelor celor mai adânci ale lumii: oamenii de știință, iar dintre aceștia cei care cercetează cel mai mult toate legile după care aceasta funcționează sunt nimeni alții decât fizicienii.
Bine, o să îmi spuneți, dar și filosofii sunt interesați de lume și vor să o înțeleagă. Da, e adevărat, însă aceștia pot spune orice, pot avea o perspectivă asupra lumii, în general sau asupra unor aspecte ale vieții, dar le lipsește ceva: rigurozitatea unor experimente științifice ce sunt ancorate în concret și care demonstrează lucrurile într-un mod pragmatic. Ca filosof poți divaga, bine nu în mod irațional nu mă înțelegeți greșit, nu am spus că o poți lua pe arătură, dar ca om de știință nu îți poți cu siguranță permite luxul să emiți alte idei, decât cele ce rezultă din experimente sau modele matematice.
Eu și lumea ca foile de ceapă
Poate suntenți curioși care a fost lucrul care m-a determinat să abordez acest subiect. Simplu: eu sunt un mare fan, aș putea spune, al lui Cristian Presură, un fizcian și cercetător foarte popular al mediului online. Ceea ce trebuie să știți însă este că nu sunt și un fan la fizicii. Am mai povestit despre el într-un articol.
Cristian Presură
Din momentul în care l-am descoperit îi urmăresc activitatea și trebuie să recunosc faptul că nu am reușit chiar mereu să înțeleg toate lucrurile prezentate în video-urile sale, dar chiar și așa acest om este cu adevărat fascinant. Mi-am dorit și chiar destul de mult să îi iau un interviu aici, dar din cauza faptului că este foarte ocupat și nu are timp a refuzat. Dar trebuie să știți un lucru. Nu mă las descurajat deloc de refuzul lui, ci din contră, mi-am propus un lucru foarte interesant și motivant pentru mine: să găsesc singur răspunsurile la întrebările pe care mi-aș fi dorit să i le pun. Nu vreau ca acest lucru să fie perceput greșit și să înțelegi că aș vrea să mă laud, ci să vă motiveze și pe voi să nu renunțați niciodată la ceea ce vă doriți cu adevărat!
Atunci când am conceput o schiță pentru întrebările pentru interviu, o prietenă virtuală, bloggeriță și ea mi-a sugerat una din ele: "Cum se vede lumea prin ochii unui fizician?"
Ce spuneam mai devreme: că voi încerca să aflu niște răspunsuri și am rămas plăcut surprins când la această întrebare pe care eu unul, deși nu este a mea, o consider una din cele mai interesante, răspunsul chiar l-am aflat.
Dar vreau să vă țin un pic în suspans și să nu vi-l dau imediat. De ce? Veți înțelege un pic mai încolo.
Eu trebuie să recunosc spre rușinea mea că nu sunt un om care să fie prea bun prieten cu o carte, adică nu prea îmi place să citesc, dar paradoxal nu mă consider un om incult. Chiar am ceva cultură generală și acest lucru l-am testat urmărind emisiunile concurs de la TV și am știut să răspund la multe din întrebări.
S-a întâmplat însă un lucru: pentru prima dată în viața mea cineva, fără a-și propune acest lucru m-a determinat să cumpăr o carte de bună voie. Este vorba chiar de Cristian Presură. Da, în afară de cărțile din facultate, de care am avut nevoie, eu personal nu am cumpărat niciuna până acum. Am evident cărți destule și din diverse domenii în biblioteca părinților, dar nu prea m-au atras. Este fascinant că un personaj din mediul online, mediu despre care unii ar că petrecera timpului aici descurajează cititul m-a determinat tocmai să citesc. Da,ideea despre lume și foile de ceapă vine de la acest om. Cartea pe care eu am cumpărat-o și în care este expusă această concepție se numește " Care e diferența dintre un copil și un laptop - o călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe" . Deczia de a o scrie a pornit de la un interviu pe care Cristian Presură l-a acordat la Hotnews și unde a făcut o afirmație șocantă la prima vedere, prin care doar în aparență, ar rezulta faptul că nu este nici o diferență între un copil și un laptop. Această afirmație a fost scoasă din context și folosită ca armă politică împotriva USR. Am avut deasemenea plăcuta surpriză ca în acel interviu să găsesc inclusiv ideea cu foile de ceapă.
Dar ce spune mai precis în carte Cristian Presură: " Iar în fizică, ceea ce știm azi e o colecție de teorii (gravitație, teoria relativității etc.) care se așază unele peste altele ca foile de ceapă. Dacă la liceu înveți teoria gravitației lui Newton, la facultate descoperi că ea este o aproximație a unei teorii și mai profunde: teoria relativității lui Einstein. Foaia de ceapă s-a dat la o parte scoțând la iveală o alta. De aceea, realitatea este un fel de "ceapă" care își scoate la iveală "foile" (teoriile), rând pe rând."
Da, chiar e plăcut să citești, și vă recomand cartea, chiar dacă din motive evidente am ales fragmentul de mai sus și acum îmi vin în minte vorbele lui Virgil Ianțu: "Puneți mâna pe carte că nu urzică!" Să știți că are dreptate.
Și dacă un fizician înțelege detaliat fiecare foaie de ceapă, cu toate că niciunul nu a ajuns încă la esență din punctul meu de vedere fiecare din noi în funcție de capacitățile sale a înțeles câte ceva, pentru că la rândul său le-a tot dat la o parte foile. Doar că unii au trecut poate superficial, cel puțin ca mine la liceu prin mecanica newtoniană, electromagnetism, fizică atomică și chiar ceva elemente de teorie a relativității și chiar atunci am auzit pentru prima oară conceptul de fizică cuantică. Numai că am avut o profesoară care dacă nu învățai pe derost formulele predate în ora trecută și trebuia să te asculte și nu le știai luai nota 3. Așa că poate și acesta a fost un motiv de descurajare. Contează foarte mult și profesorul. Eu chiar l-am întrebat pe Cristian Presură într-un comentariu la o postare a sa, dacă și-ar dori să fie profesor și răspunsul a fost afirmativ și aceasta fiind una din întrebările ce le-aș fi pus în interviu și nu ar fi fost deloc întâmplător. Poate dacă elevii ar avea un profesor ca el ar iubi fizica, mai mult sau mai puțin. La mine nu a fost să fie, dar acum, timpul această mărime fizică determinantă a vieții noastre nu mai poate fi dat înapoi.
Așa că din punctul meu de vedere sunt pe aceeași lungime de undă cu modul său de a vedea lumea, chiar dacă din motivele menționate eu sunt un superficial. Și încă ceva: Presură mai vorbește în cartea de determinism, acel curent filosofic care afirmă că totul este o înșiruire de cauze și efecte. În cazul meu pot spune așa : a fost interviul de la Hotnews, apoi manipularea și scoaterea afirmației din context, decizia de a scrie cartea, combinată cu restul activităților de pe Internet, ceea ce a dus în final la decizia mea de a o cumpăra și scrierea acestui articol. E cu adevărat fascinant și vine să îmi întărească ideea pe care o aveam de mult. Un lucru ce poate părea neînsemnat poate cauza o reacție în lanț și să genereze efecte pe care este chiar imposibil să le anticipezi.
Aș mai menționa însă un aspect foarte important. Din "foile" de ceapă ale fizicii cea a electromagnetismului totuși m-a atras cumva. Am înțeles destul destul de multe despre radiații electromagnetice, frecvențe, lungimi de undă. Și chiar dacă nu am mers atât de departe încât să am cunoștințe destul de multe din domeniul electronicii, totuși tehnnologia mă pasionează. Deaceea înțeleg și foarte bine că nu e nici un pericol sau este unul foarte redus în ceea ce privește tehnologia 5G.
Cuvânt de încheiere
În încheiere aș mai spune că știu cum vedeți voi lumea, dar vă îndemn să faceți următorul lucru: luați o ceapă și desfaceți foaie cu foaie, poate vă convingeți că acesta este cel mai bun mod de a o vedea și voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu