Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

09 octombrie, 2026

Întoarcerea fiului risiptor la tastatură



Se pare că a venit din nou toamna nu doar în calendar ci și pe fereastră, iar odată cu ea și competiția SuperBlog. Pentru unii, asta înseamnă frunze ruginii, ploi și seri petrecute cu o cană de ceai în mână. Pentru mine, înseamnă că ar fi cazul să-mi amintesc unde am pus talentul de a scrie articole și dacă tastatura mai funcționează după atâta pauză.

Adevărul este că n-am mai participat demult și nici nu m-am omorât cu scrisul în ultima perioadă. Nu din lipsă de timp sau imaginație, ci pentru că ideile mele au descoperit un concurent redutabil: o anumită rețea socială unde intri să vezi un clip, apoi încă unul, apoi încă unul… și, când ridici privirea, ai impresia că ai făcut un stagiu de specializare în pierdut vremea. Dacă prin absurd s-ar da o diplomă pentru asta aș obține-o fără vreo emoție. 

Bineînțeles, nu o să dau nume. Nu vreau să se simtă vizată tocmai rețeaua care îmi ocupă atât de mult timp, oricum nu ia mai mult de 5 secunde pentru oricine să-și dea seama despre ce vorbesc.

Din fericire, Luminița, un fel de soră mai mare, e mereu "în spatele meu" și are grijă să nu-mi iasă din minte ideea că aș putea să fac și altceva util cu timpul meu. Mai exact, să scriu. O fi de la zodie, sau de la faptul că suntem așa apropiați, nu știu răspunsul, dar cui îi pasă?

Ea mă bate la cap să mă înscriu din nou la SuperBlog, de parcă ar avea un comision pentru fiecare articol publicat de mine, sau poate e ceva ce nu știu eu că e super insistentă. Îmi spune că ar trebui să revin, să-mi pun ideile pe hârtie și să nu mai las scroll-ul să-mi organizeze timpul.

Și, oricât aș încerca să găsesc scuze, fiind chiar foarte bun la asta, trebuie totuși să recunosc că are dreptate. E mult mai ușor să consumi conținut decât să-l creezi. Pentru prima variantă e suficient un deget liber, pentru a doua ai nevoie de idei, răbdare și puțină disciplină.

Așa că iată-mă din nou aici, la început de SuperBlog, totodată un nou inceput pentru mine. Nu promit că voi deveni peste noapte cel mai prolific sau bun blogger și nici că voi dezinstala toate aplicațiile care-mi fură timpul. Să nu exagerăm, totuși! De ceva entertainment în palmă mai am și eu nevoie din când în când!

Promit doar să încerc, să scriu și să-mi dau o șansă.  Ar fi păcat at de un așa talent irosit. Îmi place și mie să fiu "modest"...

Iar dacă mă vedeți că lipsesc prea mult, știți deja cine mă va întreba prima dată: „Cosmin, tu când mai scrii un articol?”

Încă ceva: i-am cerut lui Chatty, știți voi la cine mă refer, să-mi genereze o poză pentru acest articol. Poza de la inceput. Nu mi-am dat seama  insă ce caută o pisică acolo? Apoi m-am gândit: pisicile sunt încăpățânate și probabil să îmi dea peste mânâ cu lăbuțele dacă mă prinde că mai scrollez în loc să mă ocup cu scrisul. 






18 august, 2026

Florina

Flori naturale, 
Inteligență artificială
Combinate expun 
În multe rânduri gânduri reale

Din umbră sau din lumină 
Se cos minuțios 
Versuri subtile 
Doar de mine înțelese 

La o petrecere 
Nu sunt de ascultat, 
Dar poate se leagă 
Într-o zi în destin!

Pagina principală


01 aprilie, 2026

GPTstories - Povestea 1

Am decis să fac o serie de povești scrise de ChatGPT după tot mai multe indicații fiind curios ce iese. Mi-a făcut prima parte, apoi 
Astăzi o mică poveste al unei întâlniri romantice: Mara și băiatul. Nu știu lui de ce nu i-a dat un nume.

Hai să vedem ce a ieșit 😂🥰


Luna plină se reflecta în pajiștea umedă, iar vântul adia ușor printre copacii înalți, purtând cu el mirosul proaspăt al ierbii și al frunzelor ude. Mara se furișa printre tufele de mure, cu ochii ațintiți asupra luminițelor care pâlpâiau departe, deasupra râului. Fiecare pas pe pământul moale scârțâia sub tălpile ei, iar ecoul suna ciudat, ca o șoaptă în întuneric.
În depărtare, o siluetă se contura lângă apă. Nu era clar dacă era un om sau doar o umbră jucându-se cu reflexia lunii. Mara și-a ținut respirația și a făcut un pas mai aproape, simțind adrenalina crescând în vene. Dintr-o dată, o lumină caldă s-a aprins în mâna siluetei: era lanternă mică, iar pe mal, un băiat cu părul negru și ochii verzi ca smaraldul a zâmbit timid.
„Ai venit până aici doar să vezi stelele sau să le numeri?” a întrebat el, vocea lui răsunând blând în liniștea nopții. Mara a râs ușor, dar nu și-a scos ochii de la reflexiile apei. „Poate am venit să caut ceva ce nimeni nu vede…” a spus ea, fără să știe exact ce înseamnă asta.
Băiatul a întins o mână către ea, iar când Mara a luat-o, o senzație de siguranță și anticipare i-a trecut prin tot corpul. S-au așezat pe iarba înaltă, privind cum luna se oglindește pe valurile line ale râului. Fiecare sunet era amplificat: păsările care cântau noaptea, foșnetul frunzelor, respirațiile lor sincronizate.
„Știi?” a spus băiatul, „am venit aici pentru că se spune că stelele cad și se transformă în dorințe, dar doar dacă cineva te conduce să le vezi.” Mara s-a uitat la el, puțin surprinsă, dar în același timp simțea că între ei există un fir invizibil care o trăgea mai aproape.
Din tufișuri, o pisică cu blană argintie și ochi albaştri s-a strecurat printre picioarele lor, miaunând ușor. „Cred că și tu ai venit să vezi magia, nu-i așa?” a spus Mara, zâmbind. Pisica s-a întins și a început să se joace cu umbrele lunii pe iarba moale, făcând momentul să pară și mai irepetabil.
Au început să povestească, mai întâi timid, apoi cu râsete care se pierduseră în ecoul nopții. Fiecare cuvânt construia un fir invizibil între ei, fiecare gest era un pas spre ceva neașteptat. Stelele străluceau mai puternic ca niciodată, iar vântul adia ușor, purtând cu el mirosul frunzelor ude și al ierbii proaspete.
Pisica argintie a sărit pe marginea râului și a privit în apă, apoi s-a întors și i-a privit pe Mara și pe băiat cu ochii mari și luminoși, ca și cum ar fi aprobat alegerea lor. „Cred că ne-a ales pe noi,” a spus băiatul, iar Mara a simțit un fior de bucurie și uimire.
Când zorii au început să mijească, umbrele nopții s-au retras, iar lumea a căpătat culori calde și liniștite. Mara și băiatul au rămas în pajiște încă câteva clipe, conștienți că magia nopții îi va însoți mereu. Pisica argintie a alergat printre iarbă, ca un ultim semn că totul a fost adevărat și că aventurile, chiar și cele mici, pot schimba totul.
Pe măsură ce pășeau împreună spre sat, Mara simțea că fiecare pas nu era doar spre casă, ci spre un început nevăzut, unde fiecare noapte plină de mister ar putea aduce altă magie, alte povești și alte conexiuni neașteptate. Și, pentru prima dată, a înțeles că adevărata călătorie nu este despre stele sau obiecte strălucitoare, ci despre momentele în care inima și curiozitatea ne conduc către cei și ceea ce contează cu adevărat.





19 martie, 2026

Gânduri


Gânduri 


Printre flori si gânduri
Se adună rânduri 
Lumea nu știe
De ce această poezie

Mi-au inflorit gânduri
Zeci, sute, o mie, 
Dar ce vreau să spun 
Chiar nimeni nu știe!  

Pagină de carte 
Așterne multe rânduri, 
Iar ca niște flori 
Efemere-s gânduri. 

Undeva demult,
Dar pe alte rânduri
Tot ca niște flori
Se așterneau gânduri. 



03 noiembrie, 2025

Nu știam această melodie, dar cu ocazia melodiei generate de mine, despre care am scris în postarea anterioară am aflat și eu. Pagina principală