Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

14 iulie, 2019

Montana și bullying-ul



Bullying-ul este un fenomen care din păcate a luat tot mai mult amploare în școlile și liceele din România și a început să preocupe deopotrivă părinții, cadrele didactice și mass-media.

Fără îndoială că autoritățile cunosc fenomenul, dar din punctul meu de vedere deși s-a încercat chiar adoptarea unei legi cu scopul combaterii, spun că s-a încercat pentru că în luna decembrie 2018 a fost votată de Parlament și trimisă spre promulgare Președintelui României, fenomenul nu pare să se fi stopat.

Bullying-ul este tradus de multe ori greșit prin hărțuire și sunt mulți care în mod nejustificat consideră că acest termen ar trebui folosit și că nu e bine să folosim cuvinte din limba engleză când avem echivalent în limba română. Este greșit acest lucru deoarece în engleză avem atât termenul de harrasment, cât și pe cel de bullying, iar primul se traduce într-adevăr prin hărțuire.

Bullying-ul este un fenomen mult mai grav, iar simpla hărțuire nu este decât o parte a lui. Dacă hărțuirea provoacă o stare de disconfort sau temere victimei bullying-ul este deja o agresiune gravă, inclusiv prin faptul că vorbim violență fizică, ce nu este prezentă în cazul hărțuirii. Acesta duce în final și la umilirea și pierderea stimei de sine a celui agresat. Din punctul meu de vedere este foarte grav că sunt și multe cazuri în care violența apare în rândul fetelor, de-a lungul timpului chiar am văzut multe filmulețe postate în care un grup de fete o agresau pe alta.

Deși este în desfășurare o campanie anti-bullying la care sunt implicate și mai multe vedete, nu știu cât de mult ajută acest lucru, mai ales spot-urile de conștientizare de la radio pe care le-am auzit. Mai ales că și în cadrul acestora se face confuzia despre care spuneam.

Legea despre care vorbeam prevede o serie de interdicții și evident sancțiuni, însă poate cel mai important lucru este ca cineva să se implice și să le vorbească elevilor deschis, organizând întâlniri cu ei în incinta școlilor sau liceelor. Spun asta pentru că este mult mai bine, mai ales în acest caz, să se prevină decât să se aplice sancțiuni.

Eu la un moment dat pe blog-ul meu am scris un articol despre un youtuber pe care unii dintre voi cu siguranță îl știți. Este vorba de Montana, iar acesta a făcut pușcărie. Când am distribuit articolul pe Facebook s-au găsit câțiva să mă critice că l-am promovat, însă mă bucur să știu că eu am avut dreptate și nu ei. De ce spun asta? Pentru că și el își dorește să combată violența din școli.

Este de apreciat că omul dorește fără să fie ajutat financiar și astfel să nu își creeze vreo obligație să meargă în cât mai multe licee din România, unde să le explice care sunt consicințele faptului de a te crede șmecher, de a lovi pe cineva mai slab și lipsit de apărare și de faptul că un asemenea comportament îi poate transforma în viitori infractori ce vor ajunge la pușcărie. Mai ales la vârsta adolescenței, atunci când toți încearcă să se afirme prin ceva, dacă sunt neîndrumați mulți nu își dau seama cât de grav este să o apuci pe acest drum și cât de grave pot fi consecințele în viitor.

Cred că într-adevăr cineva care a fost în pușcărie, care regretă acest lucru și nu își dorește sub nici o formă să se întoarcă acolo  deoarece știe foarte bine cum este,  poate explica cel mai bine și convinge elevii să nu o apuce pe calea aceasta greșită a infracțiunilor. 

Eu aș dori să fac un apel, în scopul de a-l ajuta pe Montana în acest demers de a combate violența în școli și de a distribui acest articol împreună cu video-ul făcut de el, pe paginile școlilor și liceelor cu rugămintea de a-l primi să discute cu elevii în cazul în care el le solicită acest lucru. Trebuie să vă spun că îmi place modul său captivant de a vorbi și sunt convins că va face o treabă destul de bună.

Mai jos puteți vedea și video-ul de pe canalul lui:



Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să citiți mai multe regăsite pe pagina principală apăsând aici

Niciun comentariu: