Ne-am rătăcit pe Transalpina

Ne-am rătăcit pe Transalpina

Aveam chef de plimbare

Era un week-end frumos de mijloc de octombrie, mai precis 14 octombrie 2018. Timpul era numai bun de făcut o plimbare. Oricum eu cu un prieten, cel cu care fusesem cu 3 săptămâni înainte, în Delta Dunării stabilisem să mergem pe Transalpina, inițial mai mult ne doream să ajungem la stațiunea Rânca. A mers el cu mașina personală și am stabilit să vină să mă ia și pe mine după ora 7 dimineața. Vorba vine că l-am așteptat o oră și ceva să vină la locul de întâlnire. A trebuit să pregătească să ia cu el și pe cățelușa lui, una foarte cuminte care nu a scos un sunet tot drumul. Doar că a trebuit avut grijă cu ea când o mai scoteam din mașină să nu se ducă în vreo râpă.

Excursia și peripețiile ei

Într-un final, am plecat, am ieșit din București spre autostradă pe Pitești. Apoi de la Pitești am mers direct spre Râmnicu Vâlcea și apoi pe Valea Oltului unde am oprit să mai mâncăm câte ceva. Apoi am luat-o spre Voineasa, am trecut pe la Barajul Vidra și apoi am ajuns la Obârșia Lotrului. Până aici toate bune și frumoase, doar o mică cireadă de vaci nepăzită cu 2 tauri în ea care se luaseră la harță în mijlocul șoselei ne-au încurcat un pic, dar nu au fost probleme.

Eu, la Barajul Vidra

Doar că la Obârșia Lotrului, e o intersecție, intri pe Transalpina o parte duce spre Rânca, iar cealaltă spre Sebeș. Doar că noi foloseam GPS-ul doar că pritenul meu a avaut proasta inspirație să nu scrie la destinație Rânca ci Transalpina și ce credeți, ne-a dus spre Sebeș. Trebuie să vă spun că e o porțiune de drum cam proastă câțiva kilometri și am întâlnit și o turmă de oi. Poate nu știați, dar Transalpina era la începuturile sale un drum de transhumanță, numit Poteca Dracului, pe unde ciobanii ardeleni, traversau către Muntenia să ducă oile la iernat și se pare că se păstrează cumva obiceiul. Dar să revenim, după ce treci de porțiunea aceea proastă, drumul e bun. Mergând noi așa parcă prietenului meu i s-a părut ceva supect, că mergem deja cam mult și nu ajungem la Rânca. Am ajuns la un moment dat la un lac superb pe care l-am căutat pe net și am aflat că se numește Lacul Oașa și am oprit acolo să facem poze. Lacul este superb și îl puteți vedea în poza de mai jos.

Lacul Oașa

De fapt chiar auzisem că există și Mănăstirea Oașa și prietenului meu îi venise ideea să o vizităm , dar nu știam exact unde e. Nici măcar nu există vreun indicator de la lac să o găsim.

În final după ce ne-am săturat de făcut poze plus că era un băita cu prietena lui cred, care ne-au rugat să le facem și lor, nu că nu făcusem înainte și pe la baraj la Vidra și în alte câteva locuri, am pornit din nou la drum, dar tot în direcția greșită. După lac trebui să vă avertizez că pe o porțiune de câțiva zeci de kilometri nu aveți semnal la mobil, mergeți prin pădure și nu este semnal la mobil. Doar GPS-ul funcționează. Nici urmă de post de radio, noroc că am avut noi muzică. După ce am parcurs noi tot traseul la un moment dat ne-am gândit să punem Rânca pe GPS, dar ne arăta că avem peste 100 de km de mers, dar ciudat era că traseul indica tot înainte pe direcția. Cam pustiu pe acolo și pădure în dreapta, pădure în stânga și părea că nu se mai sfârșește. Am mers până am ajuns în satul Șugag, Județul Alba. Deja se vedea că eram în Ardeal că erau casele specifice.

Misterul distanței așa mari față de Rânca s-a dus când GPS-ul ne-a pus să ne întoarcem odată ajunși la Șugag. A trebuit să deci să facem drum întors până la Obârșia Lotrului și apoi să mergem spre drumul corect spre Rânca. De mănăstire nici vorbă că mai era timp. În drum spre stațiune am mai oprit iar să mai mâncăm câte ceva și să facem poze. Drumul urcă tot mai mult și sunt serpentine. 

Din păcate am ajuns la Rânca destul de târziu spre lăsarea serii așa că nu am stat mult acolo.

În spate puteți vedea stațiunea Rânca

Apus de soare la Rânca

Înapoi spre București


Acum trebuia să ne întoarcem acasă. Am hotărât să mergem mai departe spre Novaci apoi GPS-ul ne-a arătat drumul spre Râmnicu Vâlcea. Și ce credeați că am scapat de peripeții? Ei bine nu, ne-am încurcat în Râmnicu Vâlcea la un pod și ne-am învârtit pe acolo și după câteva încercări am reușit să găsim drumul spre Pitești. Am mai oprit apoi o singură dată la o benzinărie și atât.

Am ajuns în Bucurețti cu bine la ora 11 seara.

Impresii după călătorie

Chiar dacă ne-am rătăcit noi nu regretăm căci a meritat să vedem așa superbitate de lac. La data la care scriu articolul drumul e închis, dar dacă mergeți vara e sigur deschis și chiar merită să mergeți să îl vizitați.

Mă gândesc la un lucru. Dacă GPS-ul nu ne întorcea la Șugag, ajungeam la Sebeș și poate cine știe la Alba Iulia și tocmai în anul centenarului. Era tare nu?

  Citește și: Am dat foc la Transfăgărășan?