Ceva lucruri despre cult
Așa cum am zis astăzi voi continua seria mea despre cultele neoprotestante. Voi vorbi acum despre cultul penticostal.
Nu vreau să amintesc lucruri legate de doctrina lor, ci să precizez că la noi în România este foarte popular printre locuitorii de etnie romă. Am găsit că în jur de 10% din adepți sunt romi. Poate și că până la dezrobire, existau pe lângă țiganii domnești și cei boierești, mai existau și categoria țiganilor mănăstirești poate explica de ce mulți țigani, așa zis pocăiți au ales să se orienteze spre astfel de culte. Inclusiv autointitulata lor familie regală Cioabă face parte din acest cult și vă dați seama că în acest fel mulți au devenit și ei penticostali.
Cultul penticostal a undeva spre sfârșitul secolului XIX, iar în România prima biserică penticostală a fost fondată în februarie 1923 de către Gheorghe Bradin, în satul Cuvin, Județul Arad. Denumirea cultului vine de la Ziua Cincizecimii (penta înseamnă 50), această sărbătoare fiind cunoscută la noi popular ca Rusaliile și reprezintă pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor.
Spre deosebire de cei de la cultul Adventist de Ziua a 7-a despre ei nu știu prea multe, rămâne să descoperiți și voi.
Vladimir Pustan - un pastor influencer
Deși spuneam că nu am avut personal prea multă legătură cu acest cult vreau totuși să vă povestesc ceva amuzant.
Fiind un consumator relativ mare de Youtube, la un moment dat am dat peste un clip pamflet numit "Școala pentru șoferi șmecheri".
La un moment dat instructorul i-a spus elevului să dea muzica tare pentru a impresiona gagicuțele și dacă are o melodie preferată. Nu știu cum le-a venit ideea să pună melodia Hristos este în control a trupei Pocăiții.
Cu ocazia asta am aflat și eu că există hip hop creștin. Eu după ce am ascultat câteva melodii ale formației am tot primit recomandare de la Youtube un video intitulat Dumnezeu lucrează prin trupa Pocăiții. Era un fragment dintr-o replică a pastorului Vladimir Pustan de la Biserica Sfânta Treime din Beiuș. Mai târziu am aflat că aceasta aparține cultului penticostal sau aprținea, că pastorul ar fi fost exclus, în fine nu prea ma înțeles eu, căci informațiile sunt puține și vagi.
Iată și clipul despre care vorbeam mai devreme:
Pastorul Vladimir Pustan conduce și o mișcare misionară și anume fundația Cireșarii, menită să atragă tineretul. El își transmite predicile live și apoi acestea rămân pe Youtube de unde pot fi urmărite de oricine.
Este cunoscut mai recent și datorită unei afirmații controversate și șocante făcute despre o fată de doar 12 ani.
Concluzia mea despre Biserica Penticostală este că este un cult destul de bine reprezentat, dar ca și adventiștii de ziua a 7-a nu mă atrage ceva spre ei, dar consider că merită un pic de atenție, nu-i pot ignora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu