Am ales să abordez acest subiect deoarece sunt revoltat. Și nu, nu vreau să spun despre cei care nu cred în realitatea războiului din Ucraina și spun că totul este regizat și dau vina pe ucraineni. Că tot așa s-au găsit și experți în tehnologia 5G și în ceea ce privește pandemia și vaccinurile.
Am decis să vorbesc de altceva. Vreau să spun despre cum mentaliatea în rândul soldaților ruși nu s-a schimbat deloc de la al doilea război mondial încoace în ceea ce privește populația civilă din localitățile din țara atacată și mai ales cea față de fetele și femeile tinere de acolo.
Mie mama mi-a povestit de lucrurile oribile pe care le făceau soldații ruși în timpul războiului. Pe lângă faptul că furau absolut tot de prin case, profitând de faptul că nu prea aveau ce păți, aceștia violau fetele și femeile tinere. Și mama mi-a spus că pe bunica mea și pe surorile ei le-au ținut ascunse în pod și din fericire ele au scăpat de viol. Dar multe altele nu a fost atât de norocoase.
Eu am vorbit și cu o prietenă virtulaă pe acest subiect. Ea mi-a nu numai că mi-a confirmat că acest lucru este adevărat. Dar am aflat și altceva care pe loc m-a șocat puțin. Că pe lângă asta soldațiii ruși erau atât de sadici încât spintecau femei gravide. Mi-a povestit și despre sora bunicii ei care a a fost violată, a rămas gravidă iar copilul a murit la naștere.
Ceea ce povestesc eu acum este nu numai din cauza faptului că acest lucru se repetă acum în Ucraina după mai bine de jumătate de secol, dar și a faptului că unii găsesc ceva amuzant la postările de pe Facebook privind acest subiect, sau se apucă să lase comentarii batjocoritoare sau prin care pun la îndoială că ar fi adevărat. Și având în vedere tot ce am povestit nu are cum să nu fie adevărat.
M-aș întreba pe bună dreptate: dacă ar avea o fată sau soră sau chiar soție tânără si atrăgătoare și am fi în război și ar fi abuzată de soldați oare ar mai râde. Nu cred. Eu oricum sper să nu ajungă și România în război. Eu recunosc că îmi este teamă de așa ceva. Și chiar dacă poate nu aș ajunge eu pe front, tot nu ar fi bine. Dar să zicem, că se abate nenorocirea asta peste noi, eu știu sigur că s-ar întâmpla din nou asemenea orori.
Soldații ruși au dovedit cât pot fi de cruzi prin masacrul de la Bucha, care a îngrozit o lume întreagă. Dar ca în orice există idioți care nu cred nici măcar acum că aceste lucruri sunt reale.
Eu sper, deși e foarte greu să se întâmple că într-o zi Putin și cei din jurul lui care au pornit acest război în care au avut de suferit și foarte mulți civili mai ales femei și copii să răspundă pentru aceste crime de război, crime împotriva umanității, genocid sau cum s-o mai numi ceeea ce au făcut acolo. Justiția internațională trebuie să își facă datoria că asemenea atroticități nu trebuie nicicum tolerate.
I-aș pune pe idioții ăștia care neagă să mergă prin satele din zona Moldovei mai ales și să întrebe pe cei bătrâni și să le povestească cum batjocoreau soldații ruși femeile și sunt convins că ar auzi niște povești îngrozitoare.
Totodată, eu sunt conștient de faptul că indiferent ce le-ai spune unora, sau indiferent cine la va povesti, tot nu vor crede. Ei sunt niște cauze pierdute, experți de Facebook în orice de la tehnologie la vaccinuri și virusologie , de la rețete medicale și tratamente alternative, la strategii miltare.
Vreau să atrag atenția celor cărora neuronii din cap încă le funcționează corect să nu îi ia în seamă să nu le răspundă și să îi blocheze. La fel și administratorilor unor grupuri sau pagini să îi excludă. Chiar nu merită să îți pierzi timpul cu asemenea specimene, mai laes pe cei care au nesimțirea de a batjocori victimele nevinovate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu