Vreau să vă spun foarte clar, încă de la început că nu mă interesează sub nici o formă dacă unii se vor supăra și enerva pe mine pentru ceea ce urmează să scriu. Nu dau doi bani pe așa ceva, nu voi da înapoi indiferent de ce mesaje voi primi.
Văd din ce în ce mai mult o înverșunare a unora față de vaccinul împotriva COVID-19.
Trebuie să știți că virusul este real. Eu am fost infectat cu acesta și deoarece o colegă de serviciu l-a avut și a fost confirmată pozitiv cu câteva zile înaintea mea, a avut fix aceleași simptome, iar eu în urma bolii am rămas cu o durere musculară în tot corpul timp de o lună, lucru ce nu mi s-a mai întâmplat deși am mai avut în trecut gripă cu simptome chiar mai rele e suficient pentru mine să mă convingă de faptul că există și nu este o invenție cum spun unii, sau îl iau la mișto numindu-l "covrig".
După ce a trecut perioada aceea de 28 de zile de după perioda de carantină m-am programat pentru vaccinul Pfizer și am făcut apoi și rapelul. Centrul de vaccinare s-a nimerit a fi și foarte aproape de domiciliul meu. Am făcut și rapelul la vaccin și dacă vă este frică de reacții adverse, ei bine nu am avut. Faptul că m-a durut un pic zona unde m-am înțepat nu se pune, pentru că eu așa pățesc la orice injecție, ba chiar mă învinețesc, dar acum nici asta nu s-a întâmplat.
Cu siguranță voi face și a treia doză dacă se va aproba, nu îmi este deloc frică, deși la prima trebuie să recunosc că am avut emoții, lucru ce a fost constatat și de personalul de la vaccin căci eram total dezorientat și transpirat, dar asta pentru că așa sunt eu mai emotiv, nu că nu aveam încredere. La rapel nu a mai fost cazul căci știam deja cum se face și am fost relaxat total.
Trebuie să spun că nu am nimic cu cei care pur ți simplu nu vor să se vaccineze. Vaccinul nu este obligatoriu și este opțiunea fiecăruia de a face ceea vrea cu propriul său corp și respect această libertate.
Am în schimb o mare problemă cu cei care încearcă prin orice mijloace să convingă, agresiv sau nu, că vaccinul nu este bun sau că este nu știu ce conspirație de-a lui Bill Gates care vrea să ne omoare, ba că ne urăște Raed Arafat, Iohannis sau Valeriu Gheorgiță și vor să își bată joc de noi. Și ei toți sunt ținta unui val de înjurături și jigniri de mă mir cum pot suporta aemenea atacuri.
Trebuie înțeles că faptul de a fi condiționată participarea la un anumit eveniment sau activitate nu este o încălcare libertății. Așa și conducerea unui autovehicul fără permis, ar trebui să fie liberă. Dreptul de a conduce aparține oricui, dar este condiționat de un de deșinerea unui document, pentru siguranța tuturor și accidente rutiere tot se produc. La fel, unii vaccinați fiind se pot îmbolnăvi, dar asta nu înseamnă că nu este bun vaccinul.
Un "argument" al conspirașioniștilor ar fi că vaccinul nu este suficicient testat și că eu și toți ceilalți am fi niște cobai. Păi întreb și eu: dacă nu se face vreun test cum să se ajungă la ceva bun? Fără acordul pacientului nu se poate testa nimic, dacă faci teste pe animale îți sar în cap organizațiile de protecție a animalelor că e cruzime(mă rog aici nu e cazul) , iar dacă tu o faci de ești o "oaie manipulată". Oricum o dai nu e bine și atunci cum vrem să facem progrese?
Eu zic să nu mai ascultați de șoșoace și șoșoci și de tot felul de "experți" de social media care le știu ei pe toate. Unii vin cu argumente că nu știu ce medici sunt la rândul lor împotriva vaccinurilor, dar astea nu sunt altceva decât opinii separate și neoficiale. Da știu, autoritățile nu ne vor binele totul e conspirație.Da, am înțeles! Cu mentalitatea asta nu vom evolua niciodată, ne temem de cipuri, de vaccinuri, de antenele 5G și altele.
O mare vină pentru neîncrederea oamenilor o au și liderii religioși.
Cred că cel mai bine ar fi ca aceștia să își vadă de rugăciunile lor și să nu își mai bage nasul unde nu le fierbe oala. Ei nu își dau seama că, sau poate că își dau, dar sunt rău intenționați că se bucură de mare încredere față de adepți și că au un rol de influenceri divini poate chiar mai mare decât al celor online cu miloane de vizualizări. Ba unii chiar s-au extins și ei pe online, vezi cazul lui Calistrat Chifan de la mănăstirea Vlădiceni, un expert în arta manipulării religioase.
Eu știu că unii au fost extrem de frustrați de restricțiile ce au fost impuse de la începutul pandemiei. Știu că este destul de greu ca cineva să îți limiteze libertatea de mișcare, drept fundamental al oricărui om, dar din punctul meu de vedere, în ciuda tuturor înjurăturilor și revoltelor, autoritățile ar trebui să aibă curajul să pună piciorul în prag și să spună ferm: ce doriți, restricții sau vaccin? Eu unul dacă aș fi în locul lor nu aș ezita nici măcar o clipă să transmit un asemenea mesaj, chiar cu riscul înjurăturilor sau amenințărilor.
Încercările de a convinge cu gratuități, mici bere și acces la spectacole nu fac decât să sporească ocaziile antivacciniștilor de a face mișto de cei care se vaccinează, spunând că sunt momeli pentru ca ei să își facă "planul". Trebuie doar fermitate în transmiterea mesajelor și nimeni să nu se lase intimidat , asta e singura cale bună.
Deci în concluzie, îi rog pe cei care nu sunt de acord cu vaccinurile să țină asta pentru ei și să nu mai umple de comentarii agresive toate știrile legate de COVID. căci vaccinul este momentan singura cale de a ține sub control pandemia! Am aflat că de exemplu variola, a fost eradicată prin vaccinare deci trageți o concluzie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu