Cu siguranță că numele Alexandra este un nume destul de întâlnit în țara noastră. Și cum în ultimul timp a cam fost pe val pe blogul meu, am stat un pic și m-am gândit și mi-a venit o idee: să vă spun, 10 lucruri pe care nu le știați despre Alexandra.
1. Semnificația numelui: Ei bine numele acesta vine din greacă și deja este evident că este varianta feminină a lui Alexandru, ce s-ar traduce prin protector al bărabților. Deci cei care au nevastă cu numele acesta sunt norocoși. Sau poate cel pușin așa ar trebui să fie. Acum fiecare știe sau nu.
2. Este mai lung nume feminim din țara noastră care începe cu litera A, dacă facem abstracție de varianta Alessandra, care nu este specific românească deși am auzit că există și chiar știu una( doar virtual însă) și de derivatul său Alexandrina.
3. Un alt nume care în mod normal ar fi tipic masculin, dar care a fost feminizat este Andreea. Masculinul Andrei înseamnă efectiv bărbat, tot din greacă provenind. Mai mult decât atât poartă numele celui care a adus creștinismul la noi și nu e de mirare că e popular. Eu unul cred foarte puternic că numele pe care îl porți îți influențează tare caracterul, așa că părinții care își vor boteaza fata Alexandra Andreea să nu se mire dacă ea va fi băiețoasă.
4. Pe lângă faptul că lumea le asociază una cu cealaltă, Inna și Alexandra Stan mai au două lucruri în comun: ambele sunt născute în județul Constanța și au în comun numele de Alexandra. Numele adevărat al cântăreței Inna este Elena Alexandra Apostoleanu. Cele două au avut chiar și o colaborare.
5. Numele complet al Reginei Maria este Marie Alexandra Victoria de Saxa Coburg și Gotha. Nu știu câți cunosc acest aspect, așa că m-am hotărât să vă spun.
6. Numele de Sandra sau Sanda, sunt prescurtări ce pot veni atât de la Alexandra cât și de la Ruxandra.
7. La 21 aprilie este sărbătorită de către ortodocși Sf. Muceniță Alexandra. Ea a fost soția împăratului roman dioclețian Mai multe despre acesta aflați aici.
8. În mitologia greacă zeița Hera avea porecla Alexandra. Ea era protectoarea căsniciei, a căminului și a femeilor.
9 Pe lângă Alexandra Stan, avem și o Alexandra Stănescu jurnalistă la postul de radio Europa FM.
10. O melodie mai veche a grupului latino Aventura se numește Alexandra.
Sper că v-a plăcut ceea ce v-am spus și dacă vă place ideea voi mai face articole și cu alte nume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu