Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

14 ianuarie, 2021

Plasticul între confort și mediu




Nu m-am gândit până acum să scriu pe teme legate de ecologie, deși pe lângă preocuparea omenirii legată de pandemie, starea în care se află planeta constituie una din preocupările serioase ale statelor și organizațiilor internaționale.

Ecologia este un cuvânt format din două cuvinte grecești - oekos și logos. Oekos înseamnă casă, iar deși noi oamenii ca specie visăm să colomizăm alte planete, deoacamdată singura noastră casă este Terra. Deaceea avem interesul și obligația să o protejăm și să o transmitem într-o stare cât mai bună generațiilor viitoare.

De-a lungul timpului noi oamenii, folsindu-ne mintea am creat tot felul de lucruri care să ne ajute să ducem o viață cât mai ușoară. Dar timp de secole a trebuit să ne limităm la materialele pe care le-am avut la dispoziție: piatră, lemn, pământ, metale sau cele provenite de la diverse animale pentru a putea face tot felul de obiecte folositoare în activitatea noastră cotidiană.

Dar omul în dorința lui tot mai mare de a avea o viață cât mai ușoară nu s-a mulțumit cu ceea ce avea deja la dispoziție, așa că acesta a reușit să creeze un material care avea să schimbe pentru totdeauna lumea: plasticul

Deja nu mai este un secret pentru nimeni că viața noastră de astăzi este dominată de plastic. El este prezent peste tot: de la banalele pungi până la obiecte ce sunt făcute din el sau care au părți confewcționate din acest material. Și da chiar acum scriu de pe un laptop ale cărui taste sunt, ați ghicit, din plastic.

Știu este greu să ne imaginăm viața fără el, că trăim într-o lume în care această creație a omului este parte integrantă din viața fiecăruia dintre noi, dar cum orice lucru are prețul său, deșeurile din materiale plastice reprezintă din păcate o sursă imensă de poluare. Plasticul nu este un material găsit în  natură și din nefericire se degradează foarte greu de-a lungul a câteva secole. Nici arderea deșeurilor provenite de la el nu este o soluție deoarece se eliberează substanțe toxice pentru aer, aer pe care îl respirăm tot noi și celelalte ființe care trăiesc în jurul nostru.

Cu toate că au trecut sărbătorile, trebuie să mai menționez că deși unii ar vrea să salveze pădurile creșterea cererii de brazi artificiali ar duce și la mai mult plastic, iar când acețti brazi se strică sau nu ne mai plac îi vom arunca, iar spre deosebire de cei naturali, ei nu sunt biodegradabili.

Problema plasticului este una discutată la nivel internațional și chiar al Uniunii Europene care deja a dat directive de reducere sau interzicerii a folosirii plasticului pentru diverse obiecte de unică folosință.

Personal trebuie să recunosc că îmi va puțin greu să mă adaptez noilor schimbări, dar trăind și într-o țară unde educația unora este precară și foarte mulți aruncă orice, pe unde apucă, că râurile și lacurile sunt pline de PET-uri, este nevoie de unele măsuri și cât mai urgent.

Există de ceva timp în țările occidentale și sisteme de reciclare a deșeurilor din plastic și acest lucru este bine că se dorește și în țara noastră. 

Pentru că vorbeam de tacâmurile și paharele de unică folosință, știu că acest lucru este mai confortabil, dar trebuie să fim responsabili și să privim și la dezavantajele pe care aruncarea la gunoi o aduce mediului

Cred cu toată convingerea că este nevoie să folosim cât mai puține materiale care ar putea dăuna mediului, să nu privim totul dintr-o singură perspectivă mai precis cea a comfortului și să avem grijă ca ceea ce facem să nu se întoarcă împotriva noastră.


Pagina principală



Niciun comentariu: