Știți și voi cum era când erați mici și părinții nu voiau să vă cumpere ceea ce vă doreați.
În speranța de a obține ceeea ce vrei începea imediat "spectacolul" cu plânsete, țipete, rugăminți, bătut din picior și alte manifestări. Uneori funcționa, alteori nu.
Unul din motive era că alți copii, prieteni, colegi, frați primeau ceva și tu nu. Păi normal să ai ciudă pe ei și să țipi în gura mare: Vreau și eu!
Acum ce să vă spun, chiar dacă am crescut și am crescut și am ajuns la o vârstă copilul din noi nu moare niciodată și uneori mai sunt situații în care iese la iveală.
Continuăm să ne ofticăm și să fim invidioși și supărați când alții obțin sau primesc ceva și noi nu. Cu siguranță ați avut și voi momente din astea, nu puteți nega.
Dar poate că vă întrebați acum de ce m-am apucat să spun lucrurile astea. Pentru că tocmai mi s-a întâmplat să fiu într-o situație asemănătoare.
După cum poate știți cei care îmi mai citiți blogul, eu particp la o competițe de blooging, SuperBlog. Partea frumoasă este că pe lângă câștigătorii finali ai competiției, există și premii acordate la fiecare probă. Fiecare sponsor dă ceea ce crede de cuviință pentru a te motiva.
Până aici toate bune și frumoase, dar ceea ce m-a determinat pe mine să scriu ce citiți acum a fost un cadou neașteptat primit de unii dintre bloggerii participanți la competiție din partea sponsorului Fares niște cadouri în afara celor care au fost acordate în competiție. Chiar Claudia Pătrașcu, cea care organizează competiția a confirmat că habar nu avea de cadorile date de cei de la Fares.
Cum și eu am avut articol scris la acestă probă, unul din motive fiind că eu chiar le apreciez produsele pe bune și chiar am avut în casă ceaiuri, dar mai ales sirop de tuse produse de ei și da, confirm, ăsta chiar nu e advertorial în care sunt pus să îi laud, produsele lor chiar sunt de calitate!
Evident că am considerat că merit și eu și mi s-a spus că poate suntem foarte mulți și că poate vor da treptat la toată lumea. Eu nu știu ce să zic: deja a trecut o săptămână și pentru mine NIMIC!!!
O prietenă de-a mea Luminița a primit chiar a doua zi și a făcut și un unboxing la acest cadou . Este primul unboxing pe care ea îl face. Printre produsele pe care le-a primit se numără și ceai mireasmă, lucru ce m-a amuzat, deși recunosc că habar nu am de ce.
Vedeți mai jos clipul:
Vreau să spun că de atunci o tot disper că vreau și eu cadou, ba chiar și pe grupul SuperBlog am făcut asta în prima zi la postarea unde o bloggeriță a spus de cadoul surpriză.
Am făcut și o postare pe profilul meu de Facebook, că dacă primesc și eu ceva de la ei fac o recenzie la produsul ceai mireasmă.
Deci, dacă tot vorbeam de copilul din noi, Fares mi-a dat un motiv să se manifeste și îmi vine să merg la sediul lor și să strig în gura mare: VREAU CEAI MIREASMĂ! Bine evident că asta nu se va întânpla, dar poate cine știe, cineva de la ei va citi articolul ăsta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu