Hai hui prin București

Început de iunie și o zi frumoasă de weekend, deși la vreme se anunțaseră averse. Dar nu a fost deloc așa. O vreme ideală pentru plimbare, nici rece, dar nici prea cald. Și vă spun că mie nu prea îmi place căldura prea mare. Dar parcă și de frigul cu care a debutat luna iunie m-am săturat.

Brusc mă trăsnește o idee. Văzusem că de că începând cu data de 6 iunie 2021 în fiecare final de săptămână, mai multe străzi din București, printre care și celebra Calea Victoriei, s-au transformat în zone pietonale. Minunat! Ce ar fi să fac eu o plimbare? Zis și făcut. Cum nu aveam chef să merg cu cineva, am pornit după-amiază după masa de prânz. Nu că nu ar fi fost plăcut să am companie, dar planul meu era altul. 

Inspirat de o prietenă virtuală din Focșani, Luminița care a făcut un articol pe blogul ei pe care îl puteți citi aici, am pornit cu gândul de a face un traseu, să fotografiez și să descriu obiectivele turistice pe care le-am întâlnit. Ea a scris și un articol despre București, dar ea a grupat obiectivele pe categorii, eu am mers pe ideea de a le prezenta în ordinea pe care le-am întâlnit pe traseu.

Zis și făcut, așa că am pornit frumușel către metrou cu gândul să cobor la stația Piața Unirii și evident la primul obiectiv.

Palatul de Justiție situat  de-a lungul Cheiului Dâmboviței și este o clădire impresionantă și impunătoare, care prin prezența sa nu are cum să fie ignorată de vreun trecător. Am mers de-a lungul splaiului Unirii pentru a găsi cea mai bună poziție de unde să pot face o poză cât mai bună și după cum se poate vedea am și reușit.

Construcția acestuia s-a întins pe o perioadă de 5 ani(1890-1985), după planurile arhitecților Albert Ballu și Ion Mincu. Cu siguranță unii dintre voi ați auzit de Ion Mincu, acesta fiind atât de renumit încât Institutul de Arhitectură și Urbanism din România îi poartă numele.

În prezent aici se află instanțele Curții de Apel București, Judecătoria Sectorului 5 , dar și Biblioteca Baroului București.

Am ținut să menționez de biblioteca aceasta deoarece aici am o amintire. A fost un moment în care am avut ocazia să intru în această bibliotecă. 

Ca la orice instanță, sau cel puțin așa era înainte de pandemie, este în principiu permis accesul publicului. Doar dacă un proces din anumite motive nu se desfășoară cu public nu ești lăsat în sala de judecată. Dar eu aveam treabă la bibliotecă. Totuși pentru a se evita orice incident ești trecut printr-un scanner detector de metale și bagajul este controlat, iar telefonul mobil este lăsat într-o tavă după care îți este dat înapoi. Doar că eu nu mi-am dat seama și l-am lăsat acolo crezând că nu am voie. Și jandarmul , căci paza este asigurată de jandarmi s-a apucat să sune de pe telefonul meu pe mai mulți cunoscuți în scopul de mă identifica, cred. La final când am ieșit mi-a spus totul, m-a întrebat cum mă cheamă și mi-am recuperat evident telefonul.

Ce neapărat să vă menționez , este că de la acest obiectiv ai două opțiuni: să mergi mai departe pe splai spre și apoi să o iei la dreapta pe  Calea Victoriei sau să o iei prin Centrul Vechi și în final tot acolo să ajungi. Cum spuneam mai devreme am ales prima variantă și pe undeva îmi pare rău căci aș fi mers să pozez și sediul Băncii Naționale a României și aș fi ieșit apoi pe Strada Lipscani. Prietena mea din Focșani mi-a spus că ea a fost pe acolo. Și eu de mai multe ori, dar nu acum. Totuși dacă vreți să faceți o plimbare și pe acolo, vă recomand.

Pentru cei care nu știu această arteră de circulație a Bucureștiului de care am amintit, care face legătura între Cheiul Dâmboviței și Piața Victoriei( dacă mergi până la capătul ei ajungi la Guvern) este una din cele mai vechi și a purtat în trecut denumirea de Podul Mogoșoaiei.

Primele două obiective de pe Calea Victoriei sunt Palatul CEC și Muzeul de Istorie al României. De ce le menționez împreună? Dacă nu sunteți din București, nu ați fost sau ați fost doar în trecere fără să îl vizitați, ei bine trebuie  să știți un lucru: cele două clădiri se află vizavi una de cealaltă.

 

Palatul CEC a început să fie construit la data de 8 iunie 1897 și a fost finalizat în anul 1900. Astzăzi el este sediul CEC Bank, urmașa Casei de Economii și Consemnațiuni și din păcate una din puținele bănci care a mai rămas românească, dar totodată și cea mai veche.

Muzeul Național de Istorie a României este cel de-al doilea obiectiv de pe Calea victoriei pe care nu puteam să îl ignor.

Așa că am traversat șoseaua, acum fără teamă căci traficul era oprit așa cum am spus la început și 

Pentru o persoană "înarmată" doar cu un telefon mobil a fost un pic dificil să găsesc un unghi bun pentru a putea face poze, mai ales că voiam să evit cât mai mult să prind în fotografie toate persoanele ieșite la plimbare. Dar în final am reușit și fotografiile următoare repezintă rezultatul.

Deși muzeul a fost a fost înființat în anul 1970 sediul său este mult mai vechi fiind inaugurat în același an cu Palatul CEC (1900). El este considerat cel mai important muzeu ce apaține statului român.

Probabil știți că o perioadă pe treptele sale a fost amplastă o controversată statuie nud a împăratului Traian. Ea a fost vandalizată, iar în prezent se află în Parcul Floreasca începând cu anul 2018.

Dacă tot am pozat Muzeul de Istorie nu puteam să ratez nici Muzeul de Național Artă al României, aflat în Piața Revoluției. Clădirea sa( Palatul Regal din București) este destul de lungă, așa că trebuie să fii un adevărat profesionist să o prinzi bine, dar nu mă poți acuza că nu am încercat. 

Muzeul adăpotește printre altele opere ale celor mai mari pictori români cum ar fi: Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu etc.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989 clădirea a fost incendiată, operele fiind puse grav în pericol.

În piața Revoluției găsim și un monument, care din punctul meu de vedere și nu numai, este cel puțin ciudat.

Acesta poartă denumirea de Memorialul Renașterii și a este dedicat eroilor care și-au pierdut viața în timpul Revoluției din decembrie 1989. În stânga pozei mele se poate vedea și o parte din clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, acesta fiind și locul Nicolae Ceaușescu a ținut ultimul său discurs, după care știm cu toții ce a urmat.

Tot în Piața Revoluției se află și o statuie ecvestră a Regelui Carol I al României. Aceasta a fost realizată în anul 2010 de sculptorul Florin Codre.

Clădirea din dreapta este Palatul Fundației Universitare Carol I.

Ceea ce trebuie să știți despre mine este că eu nu sunt un mare amator de biserici și mănăstiri, așa cum este prietena mea din Focșani despre care am spus și care și-a făcut un adevărat hobby din asta, dar în plimbarea mea am fotografiat 3 biserici iar prima dintre ele se află tot pe Calea Victoriei.

Biserica Zlătari căci despre ea este vorba, este un lăcaș de cult ortodox ce se află pe lista monumentelor istorice ale Bucureștiului. 

Se poate spune că aceasta a fost ctitorită în anul 1635 de către Voievodul Matei Basarab, care a ridicat acolo o biserică de zid în locul uneia din lemn.

De-a lungul istoriei sale acesta a fost reconstruită de mai multe ori:

- în anul 1705 de spătarul Mihai Cantacuzino - familia Cantacuzinilor fiind una din cele mai celebre famillii nobiliare din istoria Româmiei

- în urma cutremururelor din anii 1802 și 1838 de către egumenul Calistrat Livis după planurile arhitectului Xavier Villacrose , fiind pictată de Gheorghe Tăttărescu

- în anii 1907 -1908 de către arhitecții Jean pompilian și Gr.Cerkez

În Biserică se află moaștele Sf. Ciprian, mai precis mâna sa dreaptă. Credincioșii apreciază că moaștele sunt făcatoare de minuni.

Palatul Cercului Militar Național care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei Române se află la intersecția dintre Calea Victoriei și Bulevardul Regina Elisabeta. Dacă aș fi făcut la stânga de pe Calea Victoriei și aș fi luat-o pe lângă acest obiectiv aș ajuns la cunoscutul parc Cișmigiu, iar vizavi de acesta clădirea Primăriei Capitalei. Dacă nu suntenți din București și vreți voi o puteți face.

Clădirea a început să fie construită în anul 1911 și finaliazată în anul 1923.

Nu știu dacă acum se mai organizează petreceri, probabil nu cu pandemia, dar ca să mă laud un pic, o rudă de-a mea cu mai mulți ani în urmă a făcut o nuntă la care am participat, pentru că dacă nu știați există la parter există și o sală de festivități.

Ultimul obiectiv de pe Calea Victoriei pe care l-am fotografiat a fost Ateneul Român, una din clădirile emblematice ale Capitalei.

Acesta este o sală de concerte și este situat în Piața George Enescu. Nu întâmplător piașa se numește se numește așa deoarece la Ateneul este sediul Filarmonicii "George Enescu". Așa că pentru melomanii care vor să asiste la un concert cu operele marelui nostru compozitor acesta este locul unde o pot face.

Probabil că ați auzit de expresia: "Dați un leu pentru Ateneu!". Pentru că o parte din fondurile necesare construite au fost obține prin subscripție publică. În zilele noastre pentru susținerea proiectelor private, există ceva asemănător numit crowdfunding, dar la acea vreme nu se auzise de așa ceva. 

Construcția sa a durat între anii 1886 și 1888, iar arhitectura sa îmbină stilurile neoclasic și eclectic.

Nu știu voi ce credeți, dar din toate pozele făcute asta parcă a ieșit cel mai bine. Zici că este o poză dintr-o ilustrată de pe vreme când oamenii trimiteau așa ceva, că tehnologia încă nu evoluase așa mult. Și norii parcă i-ar fi pus cineva acolo sau poate mi se pare doar mie.

Acum a venit momentul ca  să vă arăt și a doua biserică ce mi-a ieșit în cale.

După ce am trecut de Ateneu am avut un mic moment în care nu eram eu prea dumerit unde să o apuc. Dar după aceea, parcă ceva m-a împins să merg pe prima stradă la dreapta și anume Strada Episcopiei care se continuă cu Strada Constantin Esarcu.

Strada aceasta dă într-o altă Stradă Numită Strada Nicolae Golescu și am făcut dreapta pe ea fix prin spatele Ateneului. La un moment pe colț la intersecția cu strada C.A. Rosetti, îmi atrage atenția o biserică și îmi zic: hai să fac poză! Nu știam ce biserică e și deși sunt de aici din București nu am auzit vreodată de ea.

Acasă după ce am căutat pe net și am aflat că este vorba de Biserica Boteanu

Aceasta este bisrică ortodoxă a fost construită în anul 1682 de un anume jupân Mihu.

La cutremurul din 1977 după prăbușirea blocului "Dunărea" biserica Ienii sau Enei a fost demolată( oficial din greșeală). Biserica Boteanu a preluat "hramul și sufletul acesteia" - pun în ghilimele că așa scrie pe Wikipedia și denumirea sa de atunci este Boteanu- Ienii.

Nu am vizitat pe interior biserica, dar aceasta se pare că mai conține și două picturi aparținând lui Arsenie Boca. Când am găsit acesată informație am rămas puțin uimit de ce am putut să dau în drumul meu, fără ca măcar să am nici cea mai mică idee.

Cele două picturi afalte pe cupola altarului sunt; Fecioara Maria cu Pruncul și Iisus Pantocrator. Amatorilor de turism ecumenic nu îmi rămâne decât să le stârnesc curiozitatea și să o viziteze. Sau poate ești vreun fan de-a lui Arsenie Boca și nu știai acest detaliu.

Mi-am continuat drumul pe strada C.A. Rosetii și am ieșit în Bulevardul Nicolae Bălcescu ce pornește de la Piața Universității și se termină până la intersecția cu Strada George Enescu de unde începe Bulevardul G-ral Gheorghe Magheru la capătul căruia se află Piața Romană.

Aici am dat și de cea de-a treia biserică: Biserica Italiană ce a fost construită între anii 1915-1916 după planurile arhitecților Mario Stoppa și Giuseppe Tiraboschi. 

Construirea sa a fost posibilă cu sprijinul Ambasadorului Regatului Italiei la București, baronul Carlo Fasciotti.

Arhitectura impozantă a bisericii aflate între blocuri o face să fie imposibil de ignorat de privirea trecătorilor.

Am continuat apoi drumul către Piața Universității și parcă vara voia să ne arate că e gata să vină căci nu mai era răcoare chiar simțeam căldură, dar totuși zăpușeala aceea a zilelor toride și a asfaltului încins și sufocant erau încă departe.

Evident că despre Hotelul Intercontinental și Teatrul Național știți cu toții ele fiind niște clădiri emblematice ale Capitalei, la fel și despre Universitatea București care evident  a dat numele Pieței. Ca urmare nu am să insist cu multe informații despre ele.

O să pun poze, cele mai multe fiind cele cu Intercontinental: mai exact 7, cifra magică prezentă în viața mea de ceva vreme cam peste tot.

Hotelul Intercontinental este una dintre cel mai mari clădiri din București și a fost construit între anii 1968 - 1970

În continuare am pu pozele cu Teatrul Național București:

Am mai reușit eu să mai fac încă 2 poze, dar nu prea au fost reușite așa că am renunțat să le mai pun aici, oricum cred că sunt suficiente.

Teatrul Național "Ion Luca Caragiale" din București, pe numele său complet a fost construit în anul 1852 și este una dintre cele mai importante instituții de Cultură a Capitalei. Doar aici ai ocazia să îi vezi live pe scenă pe marii actori ai României.

Cum nu voiam să merg înapoi spre Calea Victoriei am traversat prin pasajul pietonal care trece pe sub Piață și care face legătura și cu stația de metrou "Piața Universității". Dar ce credeți voi că plimbarea mea s-a oprit aici. Nici vorbă de așa ceva. Ar fi fost tentant pentru mine să iau metroul și să mă întorc acasă, dar nu căci mai erau obiective de văzut.

Din partea dinspre Teatrul Național am reușit oarecum să fac și două poze cu Universitatea București:

Spun oarecum deoarece, deși ințial eu nu mi-am dat seama, am cam prins degetul meu în colțul din stânga al pozelor și asta pentru că lumina mă cam deranja și știți și voi ce vezi pe ecranul unui când soarele îți bate din spate. Ca să fac o glumă aș putea spune că am pus o amprentă de originalitate asupra pozelor. Mai mult decât atât am surprins oarceum și intrarea în pasajul pietonal.

Universitatea din București a fost înființată în anul 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Cuprinde 19 facultăți printre care: Facultatea de Administrație și Afaceri, Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie, Facultea de Drept, Facultatea de Istorie, Facultatea de Geografie etc.

Nu prea știu de ce, dar de la Piața Universității am mers pe Bulevardul Carol I până la Piața Rosetti.

Uitându-mă peste drum am văzut scris peste drum Teatrul Foarte Mic.

Acesta este de fapt o sală ce parține de Teatrul Mic din București inaugurată în anul 1979 de Dinu Săraru.

Odată ajuns în Piața Rosetti gândul meu era să ajung în Piața Romană, însă nu doream să mă întorc pe același traseu și bine am făcut.

Am luat-o pe Strada Tudor Arghezi prin spatele Teatrului Național și în cele din urmă am ajuns pe Strada Batiștei. Aici am aavut două opțiuni: să merg în stânga înapoi spre Piața Universității sau să fac dreapta și să ajung la un alt obiectiv.

Cum am ales ce-a dea doua variantă am mers hotărât către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) situată pe Strada Batiștei.

Această instituție s-a numit până în 2003 Curtea Supremă de Justiție( această denumire fiind încă gravată pe frontispicul acesteia) și reprezintă cea mai înaltă instanță de judecată din România. Există o ierarhie a instanțelor după cum urmează: judecătorie, tribunal, curți de apel și Înalta Curte de Casație  și Justiție, iar pentru miltari mai găsim Tribunalul Militar și Curtea Militară de Apel.

Am avut și ocazia să intru în interior, dar nu eram sigur cât de mult e permisă fotografierea acolo. Poate încercați voi, eu nu am riscat, dar ceea ce m-a frapat este că sunt atât de multe dosare acolo încât arhiva nu mai încape în sălile special repartizate, iar o parte din dosare sunt încuiate de grefieri pe holurile instituției în niște dulapuri metalice. Dovadă că judecătorii noștri au foarte mult de muncă.

Am spus inițial că am fotografiat 3 biserici dar între Inter și ICCJ există și Biserica Batiștei. Poza nu e prea reușită, dar asta și din cauza copacilor, care fiind vară și plini de frunze nu lasă să se vadă clădirea cum ar trebui.

Țin să vă menționez că denumirea de Strada Batiștei provine de la cuvântul "batiște", derivat de la verbul "a bate" și este un regionalism  sinonim cu bătătură, curte, ogradă  sau ocol. Ințial pe locul actualei biserici a existat un ocol pentru vite.

Tot pe Strada Batiștei înainte de Inter se află sediul ARCUB - asociație culturală înființată în anul 1996, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Într-un final m-am întors pe Bulevardul Nicolae Bălcescu și am pornit către Piața Romană.

Pe Bulevardele Nicolae Bălcescu/Magheru avem următoarele obiective:

Hotel Lido - unul din hotelurile de lux ale Capitalei. Inițial nu am vrut să bag în seamă, dar îți cam sare în ochi, cu toate că eu eram grăbit. Deci dacă tu ești sigur îl vei observa și tu.

 Sala Dalles

Cine nu a auzit de ea, chiar dacă nu este din București? Aceasta este o sală de expoziții.

Astăzi poartă denumirea de Centrul Metropolitan de Educație și Cultură "Ioan I. Dalles"

Clădirea a fost donată prin testament Academiei Române de doamna Elena Dalles. Scopul donației a fost înființarea fundației Ioan Dalles, ca lăcaș de cultură în memoria ultimului său fiu.

Construită de Emil Prager după planurile arhitectului Horia Teodoru, a fost inaugurată la 27 februarie 1932 cu expozițiile de artă fină George Oprescu și Jean Alexandrescu Steriadi.

În prezent Sala Dalles a fost renovată și modernizată și se organizeză spectacole, expoziții, conferințe și chiar piese de teatru, sala putând fi închiriată în acest scop.

Teatrul Nottara

A fost înființat în anul 1947 sub denumirea de Teatrul Armatei. Acesta a primit denumirea actuala sa denumire în onoarea marelui actor român Constantin I. Nottara (1895-1935). 

Actorul și-a început cariera în anul 1877 pe scena Teatrului Național și s-a afirmat în roluri cum ar fi: Oedip din "Oedip rege de Sofocle", don Salluste din "Ruy Blass" de Hugo,bătrânul medic din "Medicul în dilemă" de Shaw, Ștefan Tipătescu din " O scrisoare pierdută" și Ion din "Năpasta" de I.L. Caragiale, Vlaicu din "Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, Ștefan cel Mare din "Apus de Soare" și Tudose din "Hagi Tudose" de Delavarancea. 

Un rol important în istoria acestui teatru l-a avut directorul George Vraca, unul din numele de prestigiu al scenei românești, După moartea sa din 1964, care a jucat ca ultim rol pe Richard al III-a, director a fost numit dramaturgul Horia Lovinescu.

Vraca și Lovinescu au avut un rol important în definirea acestuia ca teatru de repertoriu, căpătând astfel o personalitate distinctă în peisajul artistic românesc. Teatrul a reușit, mulțumită echipei sale un public fidel.  Totodată a menținut între cele 320 de titluri ale sale dramaturgia română și universală, ce au fost propuse în existența sa de peste 50 de ani, un echilibru între divertisment și teamatica filosofică, între râsul eliberator și gravitatea problemelor existențiale.

Pe 23 octombrie 2015 activitatea sa a fost suspendată din cauza încadrării greșite cu bulină roșie în clasa 1 de risc seismic.

În data de 25 octombrie 2015, președintele Klaus Iohannis, a hotărât găzduirea temporară pentru o parte din producțiile teatrului la Palatul Cotroceni.

Cu ocazia unei contra-expertize cerută de Primăria Capiatalei, activitatea sa a fost reluată cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru FEST(IN), ce s-a desfășurat în perioda 10-22 octombrie 2016.

Intrarea și Agenția de Bilete a Teatrului

Librăria Cărturești

Sediul de pe Magheru este doar unul din sediile unei  companii ce deține librării în mai multe orașe ale țării, dar tot odată este un loc de relaxare și de petrecere a timpului liber prin organizarea de diverse evenimente pentru cei interesați de cultură și mai ales de citit. Aceștia se pot relaxa și socializa bând un ceai, ascultând muzică și evident discutând despre cărțile citite. Deocamdată îmi dau seama că asemenea evenimente sunt restrânse, dar să sperăm că totul va reveni în curând la normal.

Pe Bulevardul Magheru s-a aflat și Cinematograful Patria odată unul din cele mai cunoscute din București, care, din păcate în prezent zace în ruină. În ciuda acestei situații, totuși am ținut să îl menționez măcar ca reper istoric.

Tot pe Magheru, în blocul de lângă stația de metrou Piața Romană s-a aflat sediul OTV. Acum se pare că "Domnu' Dan" a găsit o modalitate de a reveni în online, după ce i-a fost interzis prin hotărarea de condamnare să mai facă televiziune.

În final am ajuns și la Piața Romană, care nu pot să zic că m-a impresionat, este o intersecție banală. La un moment dat în mijlocul ei s-a aflat până în anul 2010 Statuia Lupoaicei ,o reproducere a statuii Lupa Capitolina cu Romulus și Remus. În prezent  este amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu. Acesta a mai fost mutată și în trecut în diverse locații,din cauza vandalizării dar și dispariției sale, fiind găsită ulterior.

În Piața Romană nu ai cum să observi clădirea pricipală de la Academia de Studii Economice( ASE), cea mai veche și  importantă instituție educațională economică de stat. Pe acoperișul acesteia apare scrisă și pagina de Internet a instituției, iar pe frontispiciul denumirea sa.

Instituția a fost înființată la data de 6 aprile 1913 de către regele Carol I prin decret regal, sub denumirea inițială de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale".

Academia de Studii Economice se remarcă prin faptul că are atât programe de licență, cât și de masterat și doctorat. Printre conducătorii de doctorat se află și renumitul economist și politician Mircea Coșea.

În cadrul său funcționează 13 facultăți, care sunt dispuse  în mai multe corpuri de clădire.

În fața clădirii din Piața Romană se află și statuia lui Nicolae D. Xenopol(a nu se confunda cu A.D.Xenopol). Acesta a fost ministru al Comerțului în anul 1912 contribuind astfel la crearea instituției.

Am pozat, deși m-a încurcat puțin umbra intrarea de pe Strada Căderea Bastiliei.

Plimbarea mea a continuat pe strada  Căderea Bastiliei pe care am traversat-o în grabă până am ajuns la Bulevardul Iancu de Hunedoara( fost Ilie Pintile).

Aici îmi permit să pun și o poză nefăcută de mine de mine a clădirii Cristal Tower un colos modern de sticlă , clădire de birouri. Din cauza înălțimii sale și neavând un loc mai îndepărat de unde să o pot poza, nu m-am încumetat să fac eu o poză. Clădirea găzduiește și sediul principal al ING din România.

Ceea ce am reușit însă să pozez este un alt centru de afaceri Metropolis Center, înființat în 2008 cuprinzând birouri, o galerie comercială, un hotel și o parcare.

Clădirea a fost construită menținând fațada tipografiei "Cartea Românească", prima tipografie din București.

Ultima zonă în care am ajuns în plimbarea mea este celebra zonă Dorobanți, așa că am pornit evident la pas pe Calea Dorobanți. Da știu că la Stația Perla este un autobuz 335 pe care îl puteam lua, dar cum nu aveam cardul de transport la mine nu m-am riscat să fiu prins și să iau vreo amendă. 

Cunoscută în imaginea publică drept o zonă de fițe, astăzi eu am să vă dezamăgesc puțin în privința ei. Poate că fiind un cartier rezidențial cu vile unde trăiesc oameni cu stare materială bună ce dețin vile a căpăt acest renume. În afară de câteva restaurante și cafenele, cu prețuri poate mai ridicate( nu știu, că nu am fost niciodată prin ele), nu am văzut nimic deosebit pe acolo.

Am avut și un eveniment mai puțin plăcut la Piața Dorobanți unde era să fiu călcat de un autobuz și nu din vina mea. 

La intersecția dintre Calea Dorobanți și Strada Radu Beller, trebuia să traversez iar semaforul era roșu. Deși nu trecea nimeni și nici poliție nu era, am zis să fiu eu corect și să aștept să se facă verde. S-a făcut în final și m-am pregătit să traversez când apare autobuzul venind direct spre mine, fără ca măcar să dea semne că vrea să pună frână. Norocul meu este că am putut alerga și am scăpat. Nu zic că avea viteză mare, dar fiind vorba de un autobuz, sigur mă făcea praf. 

Așa că morala poveștii de astăzi, cum ar zice youtuber-ul meu preferat: Bă, dacă semaforul pentru pietoni e roșu și nu trece nici o mașină, treci cu încredere, pentru că nu știi niciodată niciodată dacă aștepți să se facă verde, când apare un autobuz și dă peste tine.

Gândul meu acum era să ajung la ultimul obiectiv: Televizunea Română, înființă la 21 august 1955.

Prima transmisiune oficială a avut loc în noaptea de 31 ianuarie 1956- 1 ianuarie 1957.

În actualul sediu, TVR și-a început activitatea în anul 1968.

Până în anul 1989, în afara posturilor străine, TVR a fost singura ce putea fi prinsă pe televizoarele românilor cu excepția celor care prindeau prin antene improvizate posturi din statele vecine, mai ales cei din sudul care prindeau posturi din Bulgaria. Bine eu eram mi, dar am auzit că în anii 80 când erau 2 ore de program și acolo era Ceaușescu cu marile relizări ale sale trebuia să te orientezi cumva.

Din data 3 noiembrie 2019 posturile TVR 1 și TVR2 emit în format HD.

În final am ajuns și la Piața Charles de Gaulle și după aproape 3 ore de mers pe jos am luat metroul spre casă de la Stația Aviatorilor.Puteam să merg mai departe spre Herăstrău și Arcul de Triumf, dar deja obosisem, iar despre ele găsești în articolul Luminiței.

Iată câte obiective poți vedea numai în 3 ore de mers pe jos! Dar dacă vrei o plimbare cu ghid prin care să vezi într-o singură zi, agenția Holiday Boutique, de care am mai scris pe blog aici are programul București merită să-l iubești Și nici nu e scump, doar 70 de lei! 

Concluzia e că deși pare că București este un oraș înghesuit și aglomerat e și datorită faptului că dacă știi unde să te uiți, la o plimbare de doar câteva ore descoperi o grămadă de lucruri.

Pagina principală