Alexandra este numele la care nu speram să revin prea curând într-un articol.
Dar acum lucrurile se mută din domeniul dorințelor și al călătoriilor, în domeniul muzicii.
Cum ascultam eu radio la birou, căci așa ne trece nouă timpul într-un mod mai plăcut, am auzit inevitabil o melodie și nu știam deloc a cui este.
Știm că în ziua de azi versurile pe care o melodie le are pot fi banale, puerile sau pur și simplu aiurea fără sau cu erori grave de logică sau chiar fără nici o logică. Melodia să sune bine și să fie fredonată de toată lumea, ce mai contează versurile?
Cum eu sunt genul acela de persoană care vrea să înțeleagă și ce se spune într-o piesă, am căutat pe net și am descoperit: Melodia este cântată de Alexandra Stan și are titlul "Aleasă"
Ceea ce m-a zăpăcit efectiv a fost refrenul, încă prin primul său vers: "Te-am ales să-mi fi aleasă". Interesant, oare cum e posibil asta. Inițial nu am înțeles, dar am zis e că e o posibilă explicație, sau cel puțin eu aș vrea să cred. Poate că e vorba de sentimente reciproce, eu un fel nai special de a spune că doi îndrăgostiți se aleg reciproc. Mai departe că ea este cea care și-a dorit relația: "Mi-am dorit să-mi fi ales". Până aici lămurit.
Ceea ce urmează mai departe este însă ceva ce efectiv mi-a răsucit neuronii în cap:"N-am de gând s-o țin în lesă" Ce anume? Nu știu. Chiar nu știu. Iubirea sau ce? Poate, cine îmi poate spune?
Refrenul se continuă așa:, "Eu aș vrea să construiesc/ O poveste ca a noastră/Etalon în univers" Nici nu vreau să îmi imaginez că ea va stabili "etalonul" relațiilor romantice și nu se mulțumește să se oprească doar la planeta Pământ ci și la Marte sau ce alte planete va mai colonizat omenirea de acum încolo. Gândește-te prea departe, părerea mea.
Dar cel mai tare din tot refrenuleste finalul:"Am spus totu-n versul ăsta/Cu un simplu vers în vers". Care vers? Și cum adică vers în vers. Și dacă există simplu, cum e ăla complicat. Mare mister!
Și dacă nu ați ascultat până acum "capodopera" cu peste 1 milion de vizualizări pe YouTube, vă las aici video:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu