Voi unde vă țineți cheile? Păi cu siguranță veți spune că aveți două opțiuni mari și late: în geantă, cel mai probabil și în caz că nu aveți o geantă cu voi în vreun buzunar. Dar varianta a doua e foarte rară.
Totuși cum viața se pare că nu încetează niciodată să ne surprindă se pare că mai există un loc în care se pot ține cheile. Nu bănuiți, nu? Vă înțeleg, că nici mie nu mi-ar fi trecut vreodată prin cap.
Pe lângă cheile de la casă, pe care automat le luați că altfel nu se poate, mai este un accesoriu indispensabil vieții cotidiene. Este acel accesoriu special creat pentru a ține banii și documentele alea banale gen buletin ( pardon, carte de dentitate, că de ceva vreme nu îi mai spune oficial așa), permis de conducere (pentru cine are), card bancar, card de sănătate etc. Acum ați ghicit, este vorba de portofel.
Ați zice că în afară de cele enumerate nu ai mai putea găsi altceva în portofel. Și nu, nu mă refer la vreo poză cu vreo personă apropiată sau vreun idol pe care vrei să îl ții aproape oriunde te-ai duce. Nu, e vorba de cheile de care îți spuneam mai devreme.
Ce ai pățit mă? Cine niaba ține cheile în portofel? Stai puțin că îți spun acum că cineva chiar a făcut-o, că întâmplarea de care îți voi povesti este cât se poate de reală.
Mai înainte să ți-o povestesc, în ciuda a ceea ce îți vor spune unii, eu am cunoscut destul de multe persoane în mediul online. Așa cum sunt foarte bun prieten cu Luminița, despre care am mai și scris cu alte ocazii pe aici așa am ajuns și noi să avem o cunoștință comună.
După ce am participat la competiția SuperBlog, una din reprezentantele unui sponsor al competiției s-a gândit că ar fi frumos că tot venea Paștele să ne facă un mic cadou.
Faza e că atunci eram în plină stare de urgență și nu puteai să mergi așa pe stradă de capul tău. Tipa asta, pe numele ei Andreea Filip, m-a contactat telefonic să îi confirm că sunt acasă și să vină să îmi livreze cadoul personal.
Prima dată nu a nimerit adresa și am constatat că la telefon ea era foarte agitată, se observa clar din tonul vocii și că respira greu de parcă alergase la proba de viteză. După indicațiile mele prețioase în final ajunge la mine la bloc, eu ies afară mă vede, coboară din mașină, ne salutăm și în timp ce într-o mână avea pachetul să mi-l dea se uita în stânga și în dreapta, probabil după poliție, că na eram în starea de urgență. Cu ea mai era un tip, nu știu cine era ăla, oricum nu are importanță.
Vreau să îmi imaginez dialogul dintre ea și polițist, dacă ar fi întâlnit vreunul:
- Bună seara domnișoară, agent Popescu, actele dvs!
- Bună seara, imediat!
- Încotro mergeți, aveți declarație!
- Păi șefu, să vedeți, că am mers să livrez ceva unui client,
- Păi vă trebuia declarație.
- Da știu mă scuzați, am uitat, dar să știți că mă deplasez în scop profesional, uitați legitimație, sunt patroana firmei.
- Nu știu domnișoară, trebuia să aveți declarație! Și domnul?
- E cu mine, adică lucrează la firmă la mine.
- Îmi pare rău, dar trebuie să vă dau amendă la amândoi. Nu aveți declarație.
- Haideți șefu, nu ne dați amendă, uitați îl sun pe client să vă confirme, poate ne înțelegem.
- Domnișoară eu nu știu, ce client ziceți dvs. Puteați să trimiteți un curier!
- Șefu, un curier e scump, firma noastră e mică. Nu prea ne permitem, Pentru Bucuresți preferăm să mergem noi.
- Bine, vă că sunteți foarte agitată. Văd că aveți ceva produse pe acolo. Scoațeți o foaie și un pix și completați de mână declarația. Vă spun eu ce să scrieți, unde exact mergeți, la ce adresă, la ce oră și scrieți că vă deplasați în scop profesional. Și domnul să facă la fel!
- Vă mulțumesc! Imediat.( completează declarația și i-o înmânează polițistului, la fel și tipul de lângă ea)
- Asta e tot. O seară bună!
- O seară bună și dvs!
Toată întâmplarea asta nu am putut rezista să nu i-o povestesc Luminiței și de atunci noi am poreclit-o "Speriata". Nu știu acum cât de speriată e ea în general că nu ma mai întâlnit-o în viața reală de atunci, dar așa i-am spus, așa a rămas.
Totuși tipa asta dacă te uiți la ea pe Facebook, are obiceiul de a povesti, întâmplări din viața ei, care mai de care mai ciudate.
Și acum să revenim la cheile noastre( varianta originală era cu oile, dar ne adaptăm). Ei bine da, ea a băgat cheile în portofel. Și poate nu am fi aflat niciodată dacă nu l-ar fi pierdut.
Evident că nu de bani îi era atât de ciudă, cât de faptul că avea buletinul și cardul de sănătate. Inițial nici nu și-a dat seama de chei.
Dar ca totul să fie perfect, a ținut și să se "laude" scriind despre întâmplare pe blogul său. Citiți articolul aici
Faptul că a pierdut buletinul, nu e o problemă, se întâmplă, că și eu l-am pierdut odată și chiar mi-a venit în minte piesa lui Smiley - Pierdut Buletin. Păi i-o dedic. Deși mesajul piesei e unul mai profund și nu e ceea ce pare. Smiley are versuri profunde ("Și-acum să vă cânt o piesă din la, lala, lalalalalala").
Există și posibiltatea că ea poate chiar înțelege mesajul având în vedere dialogul cu ea însăși de pe blog. Caută să se regăsescă când e atât de căscată încât să își pună cheile în portofel. Scuze , dar nu pot trece peste asta. Sper doar dacă citește articolul să nu se supere și să îmi dea bloc pe Facebook( intenționat scris așa fară "k"). Eu sunt modest, îmi ajunge un apartament. Știu, bună glumă să n-o mai faci!
Oricum Andreea dragă, dacă îmi permiți apelativul, ești o sursă de inspirație pentru mine! Mai povestește din viața ta că o faci bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu