Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

07 iulie, 2021

O veste șocantă





Sunt momente în viața noastră care sunt foarte importante pentru noi, iar dacă atunci ceva nu merge bine acest lucru ne poate marca pentru bună periodaă de timp sau chiar definitiv.

Un astfel de moment poate fi chiar unul dintre examenele școlare pe care le susținem la terminarea ciclului gimnazial sau al liceului.

O notă proastă mult sub capacitățile tale, dacă ești o fire mai sensibilă sau nu neapărat, poate să aibă un impact extrem de puternic asupra ta.

Unii profesori pot să nu fie corecți în evaluare sau se poate întâmpla o greșeală ceea ce pentru unii neimplicați emoțional în situația respectivă este numită sec eroare materială. Nu spun că termenul nu există, dar numai cel în cauză simte cu adevărat ce înseamnă acest lucru.

Cazul care m-a determinat să scriu acest articol și de care sunt absolut convins că ați auzit este cel al elevei care la Evaluarea Națională care inițial a primit nota 3 la proba de matematică.


O nedreptate fie ea și făcută din greșeală afectează emoțional puternic chiar și un adult, dar mai ales un copil. Nu știu, dar îmi pot imagina ce a fost în sufletul acelei fete atunci când a văzut asta.

Vreau să subliniez pentru cei care sunt sau intenționează să se facă profesori că nota pe care o trec într-un catalog nu este doar o cifră mai ales când și că în joc este chiar viitorul elevului.


Din fericire acest caz nu s-a încheiat tragic, dar vreau să atrag atenția, fără nici cea mai mică urmă de exgerare că de la asemenea erori se poate ajunge la tragedii. Nu știi niciodată ce reacție poate avea un copil aflat în fața unei asemenea vești. Mai ales dacă învață de 9 sau 10 și se trezește cu asemenea notă. Poate ajunge să ai nevoie de tratament de specialitate și să îți revină greu sau chiar poate încerca să se sinucidă. Nu, chiar nu exagerez! Am auzit de cazuri de copii care s-au sinucis sau au încercat să o facă pentru că au luat o notă mai mică la școală, nu neapărat o notă proastp. Dar dacă vorbim de un examen de așa o importanță și de o asemenea notă, vă dați seama.

Din fericire. în acest nu s-a întâmplat nimic tragic și după ce a depus contestație eleva a primit nota 8,25. Totul din eroare. Una însă de nescuzat din punctul meu de vedere și vreau să cred că nici al altora.

Ceea ce m-a revoltat însă este faptul că din punctul de vedere al ministrului Educației tot ce se va face este ca să se facă tot posibilul ca acel profesor care a făcut eroarea este să nu mai participe ulterior la evaluare. Sper din tot sufletul ca măsurile să fie extrem de dure. Pe lângă faptul că nici nu ar mai trebui să se pună problema ca acel profesor să mai participe la evaluări, să se aplice o sancțiune extrem de dură, iar aceasta să fie dată ca exemplu, pentru ca orice profesor să conștientizeze responsabilitatea pe care o are. 

Nu uita, atunci când ești profesor viitorul copiilor pe care îi înveți și evaluezi stă în mâinile tale! Poți face din elevul tău un om care să ajungă departe în viață sau chiar și fără a avea vreo intenție îl poti distruge.

Eu sper că în cele din urmă fata va trece cu bine peste acest șoc, dar dacă nu se iau măsuri se poate ajunge la situații foarte grave și sub nici o formă nu trebuie să așteptăm ca acest lucru să se întâmple pentru a acționa în vederea prevenirii lor.


Pagina principală


Niciun comentariu: