Cosmin Petre - blog cu subiecte interesante și despre oameni de succes!

12 ianuarie, 2020

Succesul și cei din jurul tău



Ești mândru de lucrurile pe care le-ai făcut? Știu, suntem cu toții așa. Ori de câte ori avem succes ne gândim că acesta vine pentru talentul, dăruirea și mai ales munca noastră în tot ceea ce facem. Unii din noi ajung să se creadă centrul universului și își arogă meritul reușitei lor 100%.

Da, e adevărat: succesul depinde în primul rând de tine, dar de cele mai multe ori uităm de cei din jurul nostru, de a căror contribuție voită sau nu ne ajută să atingem unele obiective.

Cu siguranță că acum vă întrebați ce vreau să spun și ce anume m-a făcut să îmi dau seama de faptul că e nevoie de ceilalți pentru a putea ajunge acolo sus unde îți dorești. Ei bine este vorba chiar de acest blog și de principalul articol, care de la scrierea lui, de mai bine de 9 luni de zile aduce zilnic vizitatori.

De ce spuneam că succesul este uneori impulsionat chiar și de persoane care nu o fac în mod voit? Răspunsul e simplu: fac unele lucruri ce îți pot crea o conjunctură favorabilă. Și chiar așa s-a întâmplat în cazul articolului referitor la jocul Coin Master

Este vorba de o prietenă, Alina care mi-a spus de acest joc. Păi dacă nu îmi spunea, nu mă apucam să îl joc, nu mă apucam să îl joc articolul nu exista. Iată cum fără să vrea a contribuit la succesul meu. E un exemplu bun, deoarece din momentul postării acestui articol și sunt aproape 9 luni a avut vizite zilnic. Este adevărat că mai scrisesem eu un articol legat de Alina despre un castel uitat de lume, dintr-o comună din Banat - Banloc, ce a fost lăsat să se ruineze.- Castelul din Banloc Ea a încercat să îl promoveze în sensul de a nu fi uitat, chiar dacă se degradează pe zi ce trece și nimeni nu face nimic pentru a-l salva.

Dar la succesul blogului meu nu a contribuit numai ea ci și o altă prietenă virtuală pe numele ei Luminița Tudosă, care m-a impulsionat nu numai să scriu cât mai multe articole, dar și să particip la competiția SuperBlog

Tot Luminița a luat interviuri pe blog-ul ei cu diverse persoane printre care bloggeri și creatori de handmade și a început seria interviurilor cu mine, făcând-mi astfel promovare.

Eu vă spun un lucru, când ajungeți acolo sus nu uitați de oamenii care v-au sprijinit!

Niciun comentariu: