Pagini

25 iunie, 2023

Trotinetele electrice și responsabilitatea




Am vrut de mult timp să scriu pe acest subiect dar se pare că fenomenul a luat amploare și nu am mai putut rezista.

Cu siguranță dacă locuiți într-un oraș mare, în București mai ales, sigur ați dat de trotinete electrice. Problema nu ar fi că ele există. Ceea ce mă deranjează cu adevărat este lipsa de bun simț și de responsabilitate a celor mai mulți care le utilizează.
 
Sunt 3 lucruri care sunt în neregulă pe care mai toți cei care se suie pe aceste vehicule le fac:
1. Sunt lăsate de cele mai multe ori de cei care au mers cu ele fix pe unde apucă și este neplăcut să creezi celorlați disconfort
2. Le conduc pe unde nu au voie, adică pe trotuar, chiar dacă se pot alege cu amendă dacă îi prinde poliția
3. Sunt neatenți și pot produce accidente unele grave sau foarte grave, iar faptul că circulă pe trotuar pot pune pietonii în pericol. Dacă mai merg și cu viteză și accidenteză o persoană în vârstă, pe cineva care are probleme de deplasare sau vreun copil se pot produce tragedii.

Și de parcă nu ar fi fost de ajuns ceea ce am scris mai sus am văzut deasemenea un lucru care m-a determinat să abordez în final subiectul. Pe lângă faptul că am fost lovit de o trotinetă acum ceva timp, am văzut și una parcată fix pe un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap.





Dacă eu ca șofer făceam asta mi s-ar fi luat numărul de înmatriculare de către poliție sau poliția locală și eram amendat. Ba poate vă mai amintiți și cazul când din exces de zel sau incompetență a fost amendată o femeie cu dizabilități care avea tot dreptul să parcheze în locul special amenajat în centrul comercial unde a mers la cumpărături. 

Cei cu trotinetele dacă nu sunt prinși asupra faptului ce pot păți?  Ați ghicit, nimic! De ce? Pentru că trotineta este închiriată. Și ce să faci? Să amendezi firma care o deține? Cei de la firmă ce vină au că utilizatorii sunt nesimțiți. Cât despre nesimțit/ă, nu există vreo metodă să afli cine a fost. Deci acea persoană scapă nepedepsită.

Acum vreau să revin la ceea ce spuneam mai devreme că am pățit eu și anume că am fost lovit. Pe lângă motivul că aș dori să se conștientizeze pericolul și cei pe trotinete să fie mai responsabili, aș vrea să atrag atenția cu privire la un lucru la fel de grav: siguranța copiilor.

Eu fiind în drum spre serviciu, din spatele meu avenit o trotinetă condusă de o femeie tânără, iar în față o ținea pe fetița ei. Iar dacă îmi aduc bine era de la o firmă de curierat din aceea care care livrează mâncare pe comandă. Nici dacă mi-aș aminti nu aș da numele firmei că nu vreau să le fac reclamă și nu ar avea relevanță.

Femeia a venit din spate cu viteză și e adevărat că a zis pardon, dar a făcut-o destul de încet. Eram eu cu gândul în altă parte deși asta nu o scuză și până să reacționez deja s-a întâmplat neplăcutul eveniment. Și spun că nu este o scuză deoarece, orice conducător de vehicul fie și trotinetă sau bicicletă trebuie să fie atent la pietoni, indiferent de situație!

Din fericire accidentul nu a fost grav, m-a călcat cu roata pe piciorul drept și s-a răsturnat într-o parte oprind-se în gardul de plasă de pe partea dreaptă. Eu nu am căzut, iar în afară de faptul că m-a durut puțin la picior nu am avut altceva. Evident că fetița a ajuns cu fața în gard, dar din fericire nu a fost rănită ci doar speriată, rămând pentru câteva secunde blocată și neputând spune nimic. Cu toate că eu nu pățisem mare lucru femeia nu părea deloc interesată de starea fiicei sale. Eu le-am întrebat dacă sunt bine vazând că s-au răsturnat și mai ales că era vorba de copil. În final a întrebat-o și ea pe fetiță dacă e bine și aceasta a zis că da.

Eu înțeleg că poate a vrut să o ia după ea, că muncea, era curier și nu avea cu cine să o lase acasă, dar ca părinte trebuie să fi responsabil și să nu îți expui copilul la pericol. Dacă venea din față dacă aș fi văzut o trotinetă  m-aș fi ferit eu. Dar a venit din spate și asta e.

Si dacă tot vorbim de responsabilitate, părinții ar trebui să nu lase copiii nespraveghați atunci când folosesc trotinete sau biciclete, se pot dezechilibra și cădea cum chiar eu am văzut un caz. Un grup de copiii mergeau pe trotinete cu o viteză destul de mare. Nu cred că erau electrice, dar nu asta e important. Unul din ei s-a dezechilibrat și s-a răturnat. Din fericire doar s-a julit la genunchi pentru că nu a durat mult și s-a ridicat. Dar putea fi mai rău. Acum nu zic să nu se mai joace copiii pe afară că și eu când eram eram cam împiedicat și dacă alergam și cădeam destul de des. Dar trotinetele sunt un adevărat pericol. Pentru cele electrice legea prevede vârsta minimă pentru a le conduce să fie de 14 ani, Un lucru extraordinar de bun din punctul meu de vedere.

Nu nu vreau să fiu radical și să fie interzise, dar trebuie reguli mult mai dure și făcută mai multă educație, pentru a-i face să aibă responsabilitate pe cei care preferă acest mijloc de transport tot mai popular

Pagina principală


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasă un comentariu aici: