Revelionul a trecut și ca de fiecare dată una din distracțiile noaste nelipsite la trecerea dintre ani, sunt petardele și artificiile.
Știm foarte bine că acest obicei este periculos și că au existat multe situații în care oameni și animale au fost din păcate rănite sau chiar au murit din cauza lor.
Printre noi există din păcate și oameni inconștienți, cum a fost cazul celui care și-a băgat singur o petardă în gură și a murit, dar și oameni, dacă li se poate spune așa, cum sunt cei care au schingiut un câine folosind o petardă.
Iubitorii de animale au început să ducă o campanie de conștientizare că animalele de companie, în special câinii sunt extrem de stresați de zgomotul petardelor.
Deși există deja numeroase restricții legale cu privire la vânzarea, deținerea și utilzarea materialelor pirotehnice se pare că acestea s-au dovedit a fi insuficiente pentru ca incidentele să fie oprite.
Deasemenea până și lampioanele, la modă în ultimii ani s-au dovedit a fi periculoase cum este și cazul unei grădini zoologice din Germania, unde s-a produs un incendiu în care mai multe animale au murit.
Există numeroase voci care suștin interzicerea totală a articolelor pirotehnice și chiar s-au lansat în acest sens mai multe petiții.
Una din petiții, pe care personal o consider cea mai radicală dintre toate, care a fost lansată online și care cere interzicerea producerii și vânzării a artificiilor și petardelor.
Eu personal nu sunt de acord cu interzicerea producerii artificiilor și petardelor ci doar să fie permise doar unor firme specializate, motiv pentru care nici nu am semnat această petiție.
Nu știu ce se v-a întâmpla pe viitor, dar din punctul fără un foc de artficii făcut de persoane responasbile, o mare parte din farmecul petrecerii de revelion va dispărea. Sper că se vor limita la interzicerea unei persoane neautorizate de a le folosi, dar dacă vor exista presiuni din partea unor organizații, mai ales celor ale iubitorilor de animale nu se știe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu aici: