O prietenă de-a mea virtuală Luminița Tudosă de care am mai vorbit pe acest blog printr-un articol de-al său imaginar pentru un concurs de bloggeri a reușit, fără ca măcar să aibă habar să îmi trezeasscă o amintire că am rămas wow exact ca în poza de mai sus când l-am citit.
Pe scurt ea s-a pomenit la hotel că este în aceeași camera de hotel cu un băiat de la o pizzerie din București, pe care îl întâlnise mai înainte.
Vă las să savurați mai jos să savurați această poveste de dragoste ficțională( cred că Luminița s-ar putea face scenaristă de filme romantice):
Dar ce amintire mi-a stârnit mie poate vă întrebați. Ei bine, acum vreo 5 ani (în 2014 adică, prin luna aprilie, cu ocazia Paștelui), am fost în Insula Corfu din Grecia. Toate bune și frumoase, aș fi vrut să scriu un articol mare despre asta, dar cineva făcuse un adevărat roman. Nu mai revin că deja am scris un articol despre acest subiect aici
Faza e că trebuia să ne cazăm la hotel, asta în orășelul Sidari situat pe malul mării. Ghida noastră ne spusese să fim foarte atenți când ne strigă să știm în ce cameră să mergem.
O fată însă nu a fost deloc atentă. Eu mă duc să îmi iau camera în primire, când la scurt timp apare o fată la ușa mea spunând că e camera ei. Și ce credeți că s-a întâmplat ca în povestea Luminiței? Ei bine nu.
Am ajuns noi înapoi la recepție să lămurim situația și acolo nu mai era nimeni. Recepționerul nicăieri, ghida noastră Alexandra nicăieri, de sunat pe mobil nu ne puteam suna între noi ( nu am înțeles de ce în România se putea și între noi nu). Deci pe Alexandra nici pe telefon nu o puteam găsi. Cine să ne lămurească acum?
Și la ce mă gândesc eu: cu tupeu iau registrul de pe tejgheaua recepționerului și mă uit să văd lista unde erau camerele. Nu aveam nici o treabă că mă vede cineva.Um blam în el de parcă era al meu. Și ghici ce: lămuresc situația, camera era a mea. Și se mai zice că fetele au întotdeauna dreptate. Acum fetelor nu săriți pe mine, ea era doar excepția care întărește regula!
Acum însă regret puțin că nu i-am zis: "nu vrei să stăm împreună în cameră?". La așa ceva să fi avut tupeu, nu la registru. Sunt curios ce ar fi zis, cum ar fi reacționat. Nu că am fi stat până la urmă în cameră vă dați, dar să se fi înfiripat poate ceva. Și de ce nu, că amândoi eram singuri. Eu că trebuia să merg cu un prieten care nu a mai mers, ea habar nu am de ce, dar ce mai contează? Am fost fraier, asta e! Se spune că "viața bate filmul", în cazul meu și al Luminiței clar nu poate fi vorba de asta. În final eu nici nu mai știu dacă fata și-a găsit singură camera sau nu,
Noi eram două grupuri, în aceeași excursie cu două autocare diferite că nu știu să o mai fi văzut-o pe acolo, că sigur am comunicat cu toți cei din grup. Da, de la grupul celelalt trebuie să fi fost dar ne-au luat pe toți la grămadă la cazare.
Acum ce să mai zic. Nu știu cine ești, cum te cheamă nici măcar nu mai știu cum arăți, sau poate dacă mi-aș aminti oricum au trecut ceva ani și poate te-ai și schimbat. Dar poate vezi articolul printr-o întâmplare. S-au regăsit oameni după zeci de ani despărțiți în colțuri îndepărtate de lume, așa că cine știe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu aici: