Am vrut să scriu despre insula Corfu
M-am gândit de mai multe ori să scriu despre o experiență de călătorie pe care am avut-o în anul 2014, prima dată într-o țară străină și anume Grecia.
Inițial ar fi trebuit să merg cu un prieten, dar ce să fac, s-a răzgândit așa că a trebuit să merg singur, pentru că nu am vrut în ruptul capului să renunț la excursie.
Poza pe care o vedeți la începutul articolului, este făcută de mine în locul numit Bella Vista, aflat în regiunea numită Paleokastritsa a insulei grecești Corfu. Poate că vi se pare ciudat că acel loc are denumirea aceasta în italiană, dar probabil a fost dată de ceva navigatori italieni, cred nu mai sunt sigur, parcă așa îmi amintesc să fi spus ghida noastră: Alexandra Lăzărescu.
Poate vă întrebați de ce nu am făcut până acum articol despre acest subiect. Păi mă gândeam pur și simplu că voi face un adevărat roman despre călătoria mea în Grecia, căci Corfu nu afost decât destinația finală a călătoriei de o săptămână în perioda 16-23 aprilie 2014. Până să ajungem acolo am mai viztat și orașul Salonic, precum și regiunea Meteora cu mănăstirile sale și peisajul său unic, precum și orașul Kalambaka unde am și fost cazați o noapte.
Faleza orașului Salonic
Turnul Alb - Salonic
Și acum să vă arăt și ceva poze din Meteora.
Așa e că peisajul e spectaculos? Dar nimic nu se compară cu senzația pe care o ai când le vezi pe viu, așa că dacă aveți vreodată posibilitatea, mergeți acolo!
După cum spuneam, nu aș fi vrut să scriu un roman despre insula Corfu, ci doar ceva impresii, dar tot ar fi ieșit un articol mare.
Nu mă gândeam deloc însă că cineva avut răbdarea să o facă totuși.
Cum căuatam eu informații despre Corfu, dau de un articol făcut de altcineva care chiar că se aseamănă cu un roman - Articol Corfu
Am decis că trebuie să adaug acest blog la cele urmărite de mine, neapărat.
Blogul poartă titlul Impresii de călătorie, sub pseudonimul vulpitacalatoare
Trebuie să recunosc că nu am avut răbdare să citesc, dar numărul imens de poze, m-au făcut să recunosc toate locurile văzute atunci.
Nu a ratat nimic, așa că ce aș putea eu scrie mai bine? Aș putea spune, fără să exagerez că articolul este genial, a spune că e de nota 10 e puțin!
Ce aș mai putea eu adăugă este faptul în Kerkira (cunoscută ca și Corfu Town), capitala insulei are loc înaintea Paștelui, căci atunci când m-am dus eu era chiar Paștele are loc o impresionantă ceremonie.
Se știe că grecii au obiceiul de a sparge vase pentru a le aduce noroc. Iar acest lucru acolo face parte din ceremonie, dar numai că nu vă gândiți doar la simplele farfurii, ci efectiv sunt sparte oale din ceramică pline cu apă,special făcute doar pentru aceste, unele dintre ele imense, toate fiind aruncate din balcoane.
Nu spun că nu ar fi un spectacol impresionant, dar toată zona din oraș unde are loc evenimentul, se umple de cioburi și dacă vrei să mergi pe acolo pe jos e o adevărată provocare. În plus e înghesuială mare de nu ai loc om cu om, iar eu m-am cam temut să nu profite cineva de asta și să îmi fure din geantă. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat.Cum nu am mai găsit pozele, am luat una de pe net.
Dar pe lângă acest obicei, se desfășoară și o impresionantă defilare, iar de aici chiar o să pun câteva poze.
Dacă tot vorbim de perioada Paștelui, trebuie să știți că are loc o slujbă de înviere în parcul central al orașului și o să vă surprindă: un lucru: este însoțită de un foc de artificii.
În final vă mai spun doar atât Grecia este o țară minunată, nu doar insula Corfu, așa că merită vizitată.
Citiți și Istoria controversată a Insulei Corfu
Nu mă gândeam deloc însă că cineva avut răbdarea să o facă totuși.
Cum căuatam eu informații despre Corfu, dau de un articol făcut de altcineva care chiar că se aseamănă cu un roman - Articol Corfu
Am decis că trebuie să adaug acest blog la cele urmărite de mine, neapărat.
Blogul poartă titlul Impresii de călătorie, sub pseudonimul vulpitacalatoare
Trebuie să recunosc că nu am avut răbdare să citesc, dar numărul imens de poze, m-au făcut să recunosc toate locurile văzute atunci.
Nu a ratat nimic, așa că ce aș putea eu scrie mai bine? Aș putea spune, fără să exagerez că articolul este genial, a spune că e de nota 10 e puțin!
Ceva în plus despre Insula Corfu
Se știe că grecii au obiceiul de a sparge vase pentru a le aduce noroc. Iar acest lucru acolo face parte din ceremonie, dar numai că nu vă gândiți doar la simplele farfurii, ci efectiv sunt sparte oale din ceramică pline cu apă,special făcute doar pentru aceste, unele dintre ele imense, toate fiind aruncate din balcoane.
Nu spun că nu ar fi un spectacol impresionant, dar toată zona din oraș unde are loc evenimentul, se umple de cioburi și dacă vrei să mergi pe acolo pe jos e o adevărată provocare. În plus e înghesuială mare de nu ai loc om cu om, iar eu m-am cam temut să nu profite cineva de asta și să îmi fure din geantă. Din fericire acest lucru nu s-a întâmplat.Cum nu am mai găsit pozele, am luat una de pe net.
Sursă imagine: http://www.libertatea.ro
Dar pe lângă acest obicei, se desfășoară și o impresionantă defilare, iar de aici chiar o să pun câteva poze.
Dacă tot vorbim de perioada Paștelui, trebuie să știți că are loc o slujbă de înviere în parcul central al orașului și o să vă surprindă: un lucru: este însoțită de un foc de artificii.
În final vă mai spun doar atât Grecia este o țară minunată, nu doar insula Corfu, așa că merită vizitată.
Citiți și Istoria controversată a Insulei Corfu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un comentariu aici: